Kremlinul 'regretă' decizia lui Trump de a anula întâlnirea cu Putin

Kremlinul 'regretă' decizia lui Trump de a anula întâlnirea cu Putin

Kremlinul "regretă" anularea de către Donald Trump a întâlnirii planificate la summitul G20 între preşedintele american şi omologul său rus Vladimir Putin, a anunţat în noaptea de joi spre vineri purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse.

"Noi regretăm decizia administraţiei americane de a anula întâlnirea planificată a celor doi preşedinţi la Buenos Aires", a declarat el, citat de agenţia oficială de presă rusă TASS, preluată de France Presse.

"Acest lucru înseamnă că discuţiile privind aspectele internaţionale şi bilaterale grave sunt amânate pe termen nelimitat", a estimat el, precizând că "în ceea ce-l priveşte pe preşedintele rus Vladimir Putin, el este gata să aibă contacte cu colegul său american".

Joi, Donald Trump a anulat brusc întâlnirea prevăzută cu Vladimir Putin la G20 în Argentina , pe fondul escaladării tensiunilor între Moscova şi Kiev.

"Plecând de la faptul că navele şi marinarii nu au fost returnaţi de Rusia Ucrainei, am decis că ar fi mai bine pentru toate părţile interesate să-mi anulez întâlnirea programată în prealabil în Argentina cu preşedintele Vladimir Putin", a scris el pe Twitter, la scurt timp după ce a părăsit Washingtonul.


Confruntarea dintre Ucraina şi Rusia a fost reactivată după sechestrarea în largul Crimeii a trei nave militare ucrainene duminică. Douăzeci şi patru de marinari au fost luaţi prizonieri după acest incident, dintre care trei au fost răniţi, aminteşte France Presse.AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Soldați ruși spunând adevărul despre ce se întâmplă cu armata lor în Ucraina

2 Urmează bomba acestor alegeri? / AUR nu îndeplinește „o condiție de fond, determinantă” și toate candidaturile ar putea fi respinse!

3 VIDEO Frate, nu ți-ai dori să trăiești așa ceva... Ce o fi fost în capul piloților?

4 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

5 De citit...