La Curtea de Arbitraj de la Haga, Ucraina susţine că la Moscova nu s-a schimbat nimic de pe vremea imperiului rus

Acţiunile Rusiei în Crimeea dovedesc că la Moscova nu s-a schimbat nimic de pe vremea imperiului rus, a declarat marţi Olena Zerkal, adjunctă a ministrului de externe al Ucrainei, la Curtea Permanentă de Arbitraj (CPA) de la Haga, citată de AFP.

"Abordarea Rusiei se bazează pe naraţiunea imperială istorică pe care o predică conducerea. În versiunea realităţii prezentată ieri de Rusia, nu s-a schimbat nimic de pe vremea imperiului rus", a susţinut Zerkal în faţa celei mai vechi instanţe de arbitraj din lume. "Asta explică de ce Rusia crede că este singura care poate stabili regulile, ceea ce nu este adevărat", a arătat ea.

CPA judecă săptămâna aceasta procesul procesul intentat Rusiei de Ucraina în 2016. Kievul acuză Moscova de îngreunarea intenţionată a accesului în Marea Azov, unde navighează vase din ambele ţări. Din 2014, când a ocupat peninsula Crimeea, Rusia controlează Strâmtoarea Kerci, care leagă Marea Azov de Marea Neagră.

Moscova a contestat luni, în prima zi a audierilor, competenţa CPA, susţinând că această instanţă nu poate stabili cărui stat îi revine suveranitatea asupra Crimeii.

Reprezentanta Kievului a apreciat marţi că atitudinea părţii ruse dovedeşte "o lipsă totală de respect" faţă de legislaţia internaţională a mării. "Rusia a construit un pod ilegal peste o strâmtoare internaţională", îngreunând astfel navigaţia tuturor navelor către şi din porturile ucrainene; Rusia fură Ucrainei resursele energetice din zonele maritime şi nu permite accesul pescarilor ucraineni în apele în care au pescuit dintotdeauna, a acuzat ea.

În 2018 paza de coastă rusă a confiscat nave militare ucrainene care încercau să intre în Marea Azov şi a arestat 24 de marinari ucraineni, care sunt încă prizonieri; incidentul s-a soldat şi cu trei răniţi, reaminteşte AFP. AGERPRES


populare
astăzi

1 Statul plătește 900.000 de lei Familiei Regale pentru terenurile expropriate la drumul spre A3

2 Au început țepele? / Două sisteme antiaeriene modernizate de Rheinmetall au picat testele de recepție. Trebuiau livrate în aprilie, dar nici acum nu sun…

3 De citit! / O radiografie dură a justiției românești făcută de magistrați de vârf

4 Șantierele record din vest / când se deschid marile viaducte de pe A1 și A3

5 Uniforma obligatorie revine în școli: decizia Senatului și reacțiile din teritoriu