Larisa Iordache a răspuns provocării ALS ICE Bucket Challenge, turnându-şi apă cu gheaţă pe cap

Multipla medaliată la gimnastică Larisa Iordache a răspuns provocării ALS ICE Buckt Challenge, în care sunt angrenaţi numeroşi sportivi şi vedete mondiale, turnându-şi apă cu gheaţă pe cap.

Larisa Iordache a răspuns provocării ALS ICE Bucket Challenge, turnându-şi apă cu gheaţă pe cap (Captură video)

"Mulţumesc pentru nominalizare, Adriana Pop şi Nicole Citroen", a anunţat gimnasta Larisa Iordache, miercuri seară, pe Facebook , după ce postat un filmuleţ în care îşi toarnă singură o găleată cu apă cu gheaţă pe cap.

Ea a preluat "leapşa mondială" şi, printre alte persoane, a nominalizat-o mai departe şi pe colega ei de la lotul naţional, Diana Bulimar.

"ALS Ice Bucket Challenge" este o campanie de donaţii la care au aderat numeroase personalităţi din întreaga lume. Participanţii sunt provocaţi să îşi toarne pe cap apă rece şi să facă o donaţie pentru cerecetarea în domeniul afecţiunilor cerebrale.

Printre cei care au acceptat provocarea de a se uda cu apă rece s-au numărat Bill Gates, Mark Zuckerberg, Justin Timberlake, dar şi fotbaliştii Cristiano Ronaldo, David Beckham sau tenismenul Novak Djokovici. Şi preşedintele SUA, Barack Obama, a primit o provocare de a se alătura acestei campanii.

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 Noul director Nuclearelectrica / absolvent de Spiru Haret, zero experiență în privat, promovat de administrația Firea

2 Cămătăria legală / La un IFN, 1.000 de lei împrumutați se transformă în 4.500 de rambursat în doar 15 luni

3 Sorana Cîrstea atinge cea mai înaltă poziție în clasament din întreaga ei carieră

4 Recorder / Cel puțin 30% din teza de doctorat a șefului SPP, Lucian Pahonțu, este plagiată

5 Cum afli de acasă cât ai cotizat pentru pensie. Noul portal CNPP elimină cozile la ghișee