Lavrov sare în apărarea lui Călin Georgescu și acuză Occidentul de ingerințe

Șeful diplomației de la Moscova, Serghei Lavrov, a invocat alegerile prezidențiale din România pentru a acuza Occidentul de standarde duble, susținând că politicianul Călin Georgescu a fost eliminat abuziv din cursă după ce a promovat suveranitatea națională în detrimentul directivelor venite de la Bruxelles.

Oficialul rus a readus în atenție evenimentele electorale de la București în cadrul unui interviu acordat proiectului online „Sama Menshova”, declarațiile sale fiind preluate de agenția de presă TASS . Luarea de poziție a venit pe fondul apropierii scrutinului legislativ din Rusia, programat să aibă loc luna aceasta, în vederea desemnării celei de-a IX-a legislaturi a Dumei de Stat, pentru care datele stabilite sunt între 18 și 20 septembrie 2026.

În declarațiile sale, ministrul de Externe al Federației Ruse a susținut că Uniunea Europeană ar face demersuri ascunse privind viitorul scrutin rus: „În prezent, primim informații conform cărora Uniunea Europeană începe să pregătească niște observatori speciali care vor monitoriza în secret modul în care se desfășoară alegerile noastre”.

Pentru a riposta la ceea ce Moscova descrie drept imixtiuni externe, Serghei Lavrov a cerut cancelariilor occidentale să își analizeze propriile acțiuni. El a amintit precedentul creat în Ucraina în anul 2004, susținând că statele vestice au făcut presiuni directe asupra Curții Constituționale de la Kiev pentru organizarea unui al treilea tur de scrutin, etapă neprevăzută în legea fundamentală a țării. Conform diplomatului rus, acea manevră judiciară a asigurat venirea la putere a lui Viktor Iușcenko în defavoarea fostului președinte Viktor Ianukovici.

Trecând la peisajul politic românesc recent, Lavrov a lăudat rezultatul obținut inițial de Călin Georgescu la alegerile prezidențiale, sugerând că scoaterea acestuia din competiție a fost motivată exclusiv politic.

„În prima etapă, totul a decurs absolut corect, niciunul dintre observatori nu a remarcat nimic în neregulă, iar câștigătorul a fost un om care s-a pronunţat nu în favoarea respectării orbeşti a ordinelor de la Bruxelles, ci a promovării intereselor naţionale ale României. Dar, deși nu exista nimic de care să se poată agăța, el pur și simplu a fost «scos din cursă» și asta a fost tot.” — Serghei Lavrov

Explorează subiectele:

Călin GeorgescuSerghei LavrovRusia


Citește și:

populare
astăzi

1 România atinge 1.500 km de drumuri rapide, însă regiuni întregi rămân izolate

2 Autostrada Transilvania ajunge la Cluj: lotul Zimbor-Nădășelu a depășit 90%

3 Hidroelectrica scumpește curentul din octombrie: cu cât cresc facturile

4 Decizie luată în CSAT la Cotroceni: România vrea menținerea trupelor SUA și crește masiv bugetul militar

5 Motoarele termice nu mai dispar în 2035: UE cedează presiunilor industriei auto