Leicester City confirmă moartea proprietarului clubului în accidentul de elicopter de sâmbătă

Leicester City confirmă moartea proprietarului clubului în accidentul de elicopter de sâmbătă

Leicester City a confirmat duminică noapte că proprietarul clubului Vichai Srivaddhanaprabha a fost printre cele cinci persoane care au murit sâmbătă, în urma prăbuşirii elicopterului său lângă stadion, relatează dpa, Reuters şi AFP.

Într-un comunicat dat publicităţii în noaptea de duminică spre luni, clubul l-a elogiat pe miliardarul thailandez drept "un om bun, generos şi a cărui viaţă a fost definită de dragostea dedicată familiei sale şi celor pe care i-a condus cu atât de mult succes".

Poliţia din Leicestershire a precizat că celelalte victime nu au fost identificate oficial, dar se crede că sunt doi membri ai staffului lui Srivaddhanaprabha, Nursara Suknamai şi Kaveporn Punpare, pilotul Eric Swaffer şi pasagerul Izabela Roza Lechowicz.

"Gândurile tuturor celor de la club se îndreaptă către familia Srivaddhanaprabha şi familiile tuturor celor de la bord în acest moment de pierdere devastatoare", a precizat clubul.

Srivaddhanaprabha a preluat clubul în 2010 şi era un om respectat şi iubit, o figură populară la nivel local, şi datorită activităţilor sale caritabile, scrie dpa.

Elicopterul a decolat de pe stadionul din Leicester la circa o oră după ce echipa sa a terminat la egalitate cu West Ham (1-1), sâmbătă seară. Cu câteva momente mai târziu, s-a prăbuşit în apropiere.

Fanii şi localnicii s-au adunat pe stadionul King Power încă de duminică dimineaţă, pentru a depune flori şi fulare ale clubului.

Foşti jucători ai lui Leicester, printre care şi fostul căpitan al Angliei Gary Lineker, şi-au mărturisit şocul înainte ca moartea patronului să fie confirmată duminică.

"Gândurile noastre se îndreaptă către toată lumea de la Leicester City. O tragedie teribilă", a scris el pe Twitter sâmbătă seară.

Meciul de Cupa Ligii al lui Leicester împotriva lui Southampton, programat pentru marţi, a fost amânat, a anunţat clubul. AGERPRES


populare
astăzi

1 BREAKING DNA a găsit la domiciliul primăriței din Olteni / Teleorman 251.860 de euro, 90.100 de lei și 320 de dolari

2 VIDEO Trump Jr. / „Am fost la Monaco, jumătate dintre mașinile de superlux sunt ale ucrainenilor”

3 Document / „Europa va fi de nerecunoscut” / Noua strategie de securitate a SUA dă fiori...

4 Ce lefuri aveau securiștii din România în anii de glorie ai comunismului. Regimul îi recompensa cu salarii mai mari decât în Armată

5 Misterul morții doctoriței Ștefania Szabo se adâncește