LIVE TEXT | Război în Ucraina. Ucraina nu va ierta decesele și rănile, afirmă Zelenski. 38 de atacuri rusești respinse în ultimele 24 de ore

LIVE TEXT | Război în Ucraina. Ucraina nu va ierta decesele și rănile, afirmă Zelenski. 38 de atacuri rusești respinse în ultimele 24 de ore

Este a 395-a zi de la începutul războiului în Ucraina. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a transmis, vineri seară, că Ucraina nu îi va ierta pe ruși pentru toate decesele și rănile suferite. El a mai transmis că teroriștii ruși vor fi înfrânți în războiul disputat pe teritoriul ucrainean.

FOTO Profimedia

FOTO Profimedia

UPDATE 06:45 Peste 38 de atacuri rusești respinse de armata ucraineană într-o singură zi

Forțele armate ucrainene au reușit să respingă 38 de atacuri rusești în ultimele 24 de ore. Rușii și-au concentrat forțele în zonele Bahmut, Lîman și Mariinka, potrivit statului major al armatei.

„În direcția Bahmut, inamicul continuă să atace orașul, care este menținut de apărătorii noștri, precum și în zonele Orehovo-Vasilivka, Bohdanivka, Ivanivske și Stupochki din regiunea Donețk”, precizează statul major general ucrainean.

UPDATE 06:00 Bătălia pentru Bahmut se stabilizează

Un comandant șef al armatei ucrainene afirmă că bătălia pentru Bahmut a început să se stabilizeze. Acesta este orașul ucrainean aprig disputat de ruși care încearcă de câteva luni de zile să îl captureze.

Potrivit estimărilor oficialilor din Occident, aici și-ar fi pierdut viața între 20.000-30.000 de soldați ruși, începând cu vara trecută. După lupte îndelungate pentru acest oraș, Bahmut deja nu mai are o valoare strategică importantă, însă pentru ruși ar fi o victorie simbolică care i-ar încuraja și mai mult să continue lupta pe teritoriul ucrainean.

Oleksandr Syrsky, comandantul forţelor terestre ale ţării, a afirmat că deja trupele ruse și-au irosit toate forțele în apropiere de Bahmut.

„Foarte curând vom profita de această oportunitate, aşa cum am făcut lângă Kiev, Harkov, Balakliya şi Kupiansk”, a spus el, referindu-se la contraofensivele ucrainene de succes de anul trecut.

UPDATE 03:00 Ucraina nu va ierta decesele și rănile, afirmă Zelenski

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a transmis, vineri seară, că Ucraina nu îi va ierta pe ruși pentru toate decesele și rănile suferite. El a mai transmis că teroriștii ruși vor fi înfrânți în războiul disputat pe teritoriul ucrainean.

"Aş dori să menţionez toţi luptătorii noştri care atacă ocupantul ca răspuns la teroare, care identifică poziţiile inamicului din care acesta atacă oraşele noastre. Fiecare poziţie a teroriştilor distrusă este viaţa salvată a oamenilor noştri. Mulţumesc personalului Forţelor Armate, informaţiilor şi Serviciului de Securitate – tuturor celor care sunt implicaţi în îndeplinirea acestei sarcini...

Răspunsul corect cu foc pentru cei care sunt sursa terorii. Asemenea atacuri ca asupra Kostiantynivka astăzi, ca multe alte oraşe ale noastre... Inamicul trebuie să ştie: Ucraina nu va ierta delictele împotriva poporului nostru, nu va ierta aceste decese şi toate rănile. Toţi teroriştii ruşi vor fi înfrânţi”, a spus Zelenski.

Zelenski a discutat cu Banca Mondială despre programele de sprijin și reconstrucție a țării

Liderul ucrainean a transmis, în timpul discursului de vineri seară, că a avut o întâlnire cu o delegație de la Banca Mondială cu care a discutat despre programele de sprijin și reconstrucție a Ucrainei.

“M-am întâlnit astăzi cu o delegaţie a Băncii Mondiale. Nu pierdem nicio zi pentru contactele internaţionale, lucrăm la toate nivelurile. Au fost discutate programele actuale de sprijin pentru Ucraina şi altele promiţătoare. Desigur, ne-am concentrat pe reconstrucţie – tot ce trebuie făcut în multe oraşe şi sate ucrainene care au suferit atacuri teroriste din partea ocupantului. Clădiri rezidenţiale, infrastructura socială, baza economică a vieţii – toate acestea trebuie reconstruite. Şi le mulţumesc partenerilor pentru că au înţeles că sincronizarea şi coordonarea eforturilor sunt cruciale”, a precizat Zelenski.

UPDATE 00:00 Biden afirmă că, până în prezent, China nu a livrat arme Rusiei

Preşedintele american Joe Biden a afirmat vineri, la Ottawa, că, până în prezent, China "nu a livrat" arme Rusiei, în pofida temerilor exprimate de occidentali pe această temă, relatează Agerpres.

"Sunt trei luni de când aud că China va furniza Rusiei arme importante (...) Nu înseamnă că nu o vor face, dar încă nu au făcut-o", a declarat preşedintele american în cursul unei vizite în Canada.

"Nu desconsider China. Nu desconsider Rusia", a adăugat el, apreciind că informaţiile despre apropierea dintre Beijing şi Moscova probabil au fost "exagerate".

În schimb, Joe Biden a insistat asupra legăturilor întărite dintre occidentali. "Dacă s-a întâmplat ceva, este că Occidentul şi-a strâns legăturile considerabil", a estimat Joe Biden, vorbind despre o coaliţie "unită".

Cu prilejul unei vizite a preşedintelui chinez Xi Jinping la Moscova săptămâna aceasta, ruşii şi chinezii, la rândul lor, au salutat intrarea într-o "nouă eră" a "relaţiei lor speciale".

Dacă liderul chinez a promis sprijinul său moral şi un colac de salvare comercial, el s-a abţinut, însă, de la furnizarea de arme soldaţilor ruşi angajaţi în Ucraina, ceea ce ar fi putut duce la sancţiuni occidentale împotriva ţării sale.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 „Am fost sus acolo unde majoritatea oamenilor vor să ajungă. Nu e nimic acolo. E pustiu. Întoarceți-vă la lucrurile simple”

2 VIDEO O simplă povestioară din Ucraina...

3 Cine sunt milionarii care au cumpărat sute de apartamente la Nordis. 152 de procese au fost deschise

4 Așa o fi?

5 Fosta judecătoare de la CCR Simona-Maya Teodoroiu a murit la doar 55 de ani