Livrator asiatic, lovit de un agent de pază în curtea Spitalului Județean Arad. Poliția a deschis dosar penal

Polițiștii din Arad au deschis un dosar penal pentru lovire sau alte violențe, după ce un livrator din Sri Lanka ar fi fost agresat de un agent de pază în curtea Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad.

Potrivit publicației Special Arad, incidentul a avut loc duminică seară, după ce bărbatul, care lucrează ca livrator, și-ar fi oprit autoturismul într-o zonă unde oprirea este interzisă. În urma unui schimb de replici cu agentul de pază al unității medicale, acesta ar fi fost pălmuit.

La fața locului a fost solicitată intervenția poliției, iar oamenii legii au demarat cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs incidentul.

„La data de 15 iunie a.c., în jurul orei 18.14, polițiștii Biroului de Ordine Publică au fost sesizați despre faptul că un bărbat ar fi fost lovit de către un agent de pază, în curtea unei unități medicale din municipiu. În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru lovirea sau alte violențe”, a transmis, marți, Inspectoratul de Poliție Județean Arad.

Anchetatorii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cum s-au desfășurat evenimentele și cine se face responsabil de producerea incidentului.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Coletele trimise cu ramburs ajung în vizorul ANAF: ce vânzări sunt impozitate

2 Cine a condus violențele de la Guvern: portretul protestatarului reținut

3 Război total în Justiție / Înalta Curte a blocat sesizarea CJUE privind noua secție specială SIIJ

4 Ce spune marca mașinii despre coeficientul de inteligență al șoferului / Rezultate neașteptate ale unui amplu studiu

5 Interlopul Viorel Oarză, fost lider mafiot în Italia, găsit împușcat în cap la marginea Iașiului