Lovitură de TEATRU: Nu sunt bani pentru CREȘTERILE de la sănătate și învățământ! UPDATE

Lovitură de TEATRU: Nu sunt bani pentru CREȘTERILE de la sănătate și învățământ! UPDATE

Legea salarizării unitare ar putea pica, anunță Antena 3. Potrivit unor surse politice, ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, și ministrul Finanțelor, Viorel Ștefan, au avut o întâlnire marți dimineața pentru a calcula impactul noilor amendamente depuse la legea salarizării. Cei doi ar fi ajuns la concluzia că nu există resurse bugetare pentru susținerea tuturor prevederilor existente în varianta actuală a legii.

UPDATE/Este haos de nedescris cu legea salarizării, în special cu banii pentru medici şi profesori. Aceştia nu vor mai beneficia de majorările promise de la 1 ianuarie, aşa cum promisese Guvernul, care se confruntă acum cu o criză fără precedent.

Surse din Ministerul de finanţe afirmă că sumele alocate celor din sănătate nu vor mai creşte cu 100%. Pe de altă parte, Ministrul muncii precizează că una dintre variante ar fi ca aceste creşteri să se facă eşalonat: salariile tuturor bugetarilor vor fi majorare cu 25% de la 1 ianuarie, iar de la 1 martie cei din sănătate vor primi încă 75%, iar cei din educaţie alţi 25%.

Informațiile au fost confirmate de ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, marți, în direct la Antena 3.

 „De la 1 ianuarie 2018 toți bugetarii vor avea o creștere de 25%, de la 1 martie încă 25% pentru profesori. Medicii și asistenții au creșteri de peste 100% de la 1 martie, e variantă cu care noi vom intra în comisie. Au fost multe amendamente p care noi le-am acceptat de la Senat și Camera Deputaților”, a spus Ministrul Muncii, marți, la Antena 3.

 Ședința Comisiei de muncă a Camerei Deputaților este suspendată și urmează să înceapă la ora 14.00.

 Potrivit unor surse, nu mai sunt acordate majorări de 100% pentru angajații din sănătate de la 1 ianuarie 2018. O situație similară ar fi și la Educație. Fiecare categorie bugetară va primi doar 25% de la 1 ianuarie 2018, iar majorările ulterioare ar urma să fie făcute până în 2022. 

Legea salarizării unitare a ajuns la finalul dezbaterilor, în Camera Deputaților. Votul final ar urma să fie dat miercuri, în ședința de plen.

Proiectul are termen data de 6 iunie pentru adoptarea în Parlament.



Citește și:

populare
astăzi

1 Horoscop luni, 18 martie. O zodie va fi trădată de cineva drag. Peștii vor avea parte de o surpriză

2 VIDEO Milionarul cu șase clase, o nouă aroganță

3 VIDEO Aproape interesant...

4 România construiește cea mai mare bază NATO din Europa

5 Pescobar a angajat-o pe noua Larisa