Lovitură pentru WTA Iași Open: Sorana Cîrstea și Irina Begu se retrag
Sorana Cîrstea, în vârstă de 36 de ani și ocupanta locului 18 în clasamentul WTA, a confirmat că nu va fi prezentă pe teren la Iași din cauza unei accidentări. Această absență este cu atât mai regretabilă cu cât Cîrstea a anunțat că actualul sezon va fi ultimul al carierei sale. Turneul de la Iași ar fi reprezentat una dintre ultimele ocazii pentru ea de a evolua în fața publicului din România. De asemenea, era o șansă de a obține un nou trofeu pe teren propriu, după succesul înregistrat la Cluj la începutul acestui an.
Sportiva a detaliat circumstanțele retragerii printr-o postare pe Instagram Story:
Din păcate, în timpul meciului din turul al doilea de la Wimbledon, am suferit o accidentare abdominală care mă va împiedica să concurez în următoarele câteva săptămâni. Din acest motiv, nu voi putea participa la turneul de la Iași. Sunt foarte dezamăgită, pentru că așteptam cu nerăbdare să concurez din nou în România și să vă revăd pe toți. Chiar dacă nu voi putea juca, pe 18 și 19 iulie voi fi la Iași și sper să ne vedem în afara terenului!
— Sorana Cîrstea
Astfel, deși nu va juca, Sorana Cîrstea va fi prezentă la Iași pe 18 și 19 iulie pentru sesiuni de autografe și interacțiune cu fanii.
Irina Begu, campioana en-titre, absentă de la ediția curentă
Nici Irina Begu, în vârstă de 35 de ani, actualmente pe locul 173 WTA, nu va putea să își apere titlul cucerit la ediția precedentă a turneului. Retragerea ei este, de asemenea, motivată de probleme medicale.
Irina Begu a transmis un mesaj emoționant prin care a explicat situația:
Din păcate, nu voi putea fi prezentă la ediția din acest an a turneului de la Iași Open. În urma unei accidentări, am suferit fracturi la două degete de la picior, iar medicii mi-au recomandat o perioadă de recuperare. Sunt foarte tristă și dezamăgită că voi rata unul dintre turneele mele de suflet. Iașiul ocupă un loc special în inima mea. Aici am trăit unele dintre cele mai frumoase momente ale carierei mele, iar anul acesta așteptam cu nerăbdare să revin și să încerc să îmi apăr titlul. Îmi pare nespus de rău că nu voi putea fi alături de voi. Vă mulțumesc din suflet pentru susținerea, afecțiunea și căldura cu care m-ați primit de fiecare dată. Le doresc mult succes tuturor participantelor și sper să ne revedem cât mai curând!
— Irina Begu
Turneul WTA 250 UniCredit Iași Open va începe conform programării duminică, 12 iulie, la Baza Sportivă Ciric, cu primele meciuri din calificări. Luni sunt programate ultimele partide din calificări, alături de startul tabloului principal.
Explorează subiectele:

