Lucian Onea şi Mircea Negulescu, audiaţi la Parchetul General

Lucian Onea şi Mircea Negulescu, audiaţi la Parchetul General

Fostul şef al DNA Ploieşti Lucian Onea şi fostul procuror Mircea Negulescu s-au prezentat vineri la sediul Parchetului General pentru a fi audiaţi în dosarul în care sunt anchetaţi pentru inducere în eroare a organelor judiciare.

La intrare în sediul Parchetului General, Onea a fost întrebat de jurnalişti dacă îi este teamă de controlul declanşat la DNA Ploieşti.

"La acest moment, nu mi-e teamă de nimic", a spus Lucian Onea.

Onea este acuzat de participaţie improprie, sub forma complicităţii, la săvârşirea infracţiunii de inducere în eroare a organelor judiciare, represiune nedreaptă şi cercetare abuzivă.

Potrivit Parchetului, în anul 2015, Lucian Onea a participat la constrângerea unui martor (ameninţându-l în mod direct că o va inculpa pe sora acestuia într-o cauză penală) să întocmească în fals o sesizare pe un alt nume şi tabele/liste cu alegători din Republica Moldova, documente din care să rezulte că alegătorii ar fi primit bani drept "mită electorală".

Documentele au fost expediate prin fax şi poştă din Chişinău la DNA - Serviciul Teritorial Ploieşti.

"Deşi ştia că probele sunt ticluite în mod mincinos de martor, procurorul Onea Lucian a solicitat Tribunalului Prahova arestarea preventivă a unui inculpat pentru infracţiunea de coruperea alegătorilor, prezentând instanţei drept probe documentele ticluite", susţine Parchetul General.

Joi, procurorul şef interimar al DNA, Anca Jurma, a dispus efectuarea unui control la DNA Ploieşti, pentru a se verifica situaţia dosarelor în care sunt vizaţi fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova Mircea Cosma, deputatul Andreea Cosma şi fratele acesteia, Vlad.

Anca Jurma a dispus şi verificarea actelor şi măsurilor procesuale dispuse de fostul procuror şef al DNA Ploieşti Lucian Onea în dosarele şi lucrările care privesc, indiferent de calitatea lor procesuală, pe Vlad Cosma, Andreea Cosma şi Mircea Cosma, aflate în lucru la Serviciul Teritorial Ploieşti, după data de 21 mai. AGERPRES


populare
astăzi

1 Copiii care s-au aruncat îmbrățișați în fața unui TIR aveau 13, respectiv 15 ani. Motivul tulburător pentru care și-ar fi pus capăt zilelor

2 „Trăim deja cel mai sumbru scenariu” / Predicția unui expert de la Cambridge despre întâlnirea Putin-Zelenski

3 BREAKING Cometa activă 3I / ATLAS ar putea fi o sondă extraterestră / Oamenii de știință de la Harvard vorbesc despre posibilitatea de a fi „vizitați” în …

4 Donald Trump l-a sunat pe Viktor Orban ca să-l întrebe de ce blochează negocierile de aderare a Ucrainei la UE

5 „În a doua jumătate a anului situația categoric se va deteriora atât pentru firme cât și pentru populație”