Luna albastră de sâmbătă va fi ultima până în 2020

Ultima Lună albastră din 2018 va răsări sâmbătă, 31 martie şi este ultima astfel de Lună produsă până în noaptea de Halloween a anului 2020, conform SPACE.com.

Numele de Lună albastră este dat celei de-a doua Luni pline care se produce într-o singură lună calendaristică, un fenomen ce are loc, în medie, la fiecare doi ani şi jumătate. Folosirea expresiei "Lună albastră" ca referinţă pentru acest eveniment astronomic a rezultat dintr-o eroare apărută în paginile publicaţiei Sky and Telescope din 1946. Expresia a făcut apoi ocolul lumii, cauzând o veritabilă fascinaţie în rândul publicului, iar numele ei a fost dat unui cocktail şi unui sortiment de bere foarte bine vândut în Statele Unite. Expresia din limba engleză "once in a blue Moon" descrie un eveniment extrem de rar.

Luna de sâmbătă va fi cea de-a doua Lună albastră din acest an. Prima a putut fi admirată la 31 ianuarie, când fenomenul de Lună plină a fost asociat şi cu cel de Super-Lună sângerie şi de eclipsă de Lună (o astfel de eclipsă - când Luna trece în conul de umbră produs de Terra - este de asemenea denumită "Lună sângerie" deoarece astrul nu devine complet negru, pentru că o parte din lumina Soarelui, reflectată de atmosfera terestră, atinge indirect suprafaţa selenară). Pentru ca o Lună plină să primească apelativul de Super Lună ea trebuie să se afle la perigeu - punctul ei orbital cel mai apropiat în raport cu Terra, când este vizibilă, în medie, cu 14% mai mare decât de obicei şi cu 30% mai strălucitoare.

Cel de-al doilea fenomen de Lună plină petrecut pe parcursul unei singure luni calendaristice este posibil pentru că satelitul natural al Pământului are nevoie de 29,5 zile pentru a încheia o orbită completă în jurul planetei, dar fiecare lună calendaristică (cu excepţia lui Februarie) are 30 sau 31 de zile.AGERPRES


Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 Demență pură / Mungiu-Pippidi a ajuns trompeta PSD și-i atacă pe români numindu-i „lumpendiaspora” / Sputnik a pre…

2 Fraților, asta e dementă! / Dan Alexe o dă în vileag pe pesedista Carmen Avram, pe care o acuză de hoție și impo…

3 VIDEO Protest al „valorilor” angajate de PSD la Ministerul Dezvoltării, după ce au primit ordinele de „evacuar…

4 VIDEO Vela a prezentat în Parlament cele patru documente prin care Arafat a cerut guvernelor PSD să constituie…

5 VIDEO Priviți, Rusia a trimis armata în Siberia, la cea mai mare mină de aur a țării. Mii de muncitori sunt in…

recomandări

Te ia DNA: ISU

S-a lansat Milionarul pentru Android! Descarcă din Play Store

Există un site care face review-uri la cei mai buni burgeri și arată delicios