MAE: Toate punctele de frontieră dintre Grecia și Bulgaria au fost redeschise

Toate punctele de control de trecere a frontierei comune dintre Grecia și Bulgaria au fost redeschise duminică, la ora 16,00, și s-a reluat circulația pe ambele sensuri a autovehiculelor care fuseseră blocate la graniță de mai multe zile, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe.

Informațiile au fost obținute de Consulatul General al României la Salonic și de Ambasada României la Sofia de la autoritățile de poliție din Grecia și Bulgaria, se arată într-un comunicat transmis de MAE.

"Consulul general al României la Salonic s-a deplasat la fața locului, la principalul punct de control al trecerii frontierei eleno-bulgare de la Promachonas-Kulata, unde a asistat la traversarea frontierei de către primele autovehicule", a precizat MAE.

Misiunile diplomatice și oficiul consular român din Grecia, Bulgaria și Macedonia acordă în continuare asistență consulară necesară cetățenilor români care se deplasează pe rute situate între cele trei țări, a menționat sursa citată.

"Evoluția acțiunilor de protest înregistrate în regiune rămâne impredictibilă, motiv pentru care MAE își menține recomandarea adresată insistent cetățenilor români a căror rută de călătorie presupune traversarea frontierei eleno-bulgare, respectiv destinații în Grecia, de a se informa în prealabil asupra situației din zonă, inclusiv prin consultarea atenționărilor de călătorie postate pe pagina de internet a MAE (http://www.mae.ro/taxonomy/term/3178)", mai arată sursa citată.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Concediat la 50 de ani / mărturia care expune blocajul de pe piața muncii

2 Lotul Tigveni-Curtea de Argeș al autostrăzii Sibiu-Pitești, gata cu peste doi ani înainte de termen

3 Nou record în infrastructură / Tunelul Holdea depășește Transfăgărășanul

4 „Șah la Bolojan” / ce mize ascunde desemnarea lui Siegfried Mureșan ca premier

5 Ce ascunde plecarea grăbită a lui Xi Jinping de la reuniunea BRICS din India