Maestrul Tudor Gheorghe a primit Crucea Patriarhală; distincția a fost înmânată de patriarhul Daniel

Maestrul Tudor Gheorghe a primit Crucea Patriarhală; distincția a fost înmânată de patriarhul Daniel

Maestrul Tudor Gheorghe, care a susținut vineri la Palatul Patriarhiei un recital de muzică și poezie dedicat mărturisirii credinței ortodoxe în temnițele comuniste, a primit Crucea Patriarhală, cea mai înaltă distincție a Patriarhiei Române.

"Apreciem în mod deosebit contribuția domnului Tudor Gheorghe la această ediție a Festivalului-Concurs Național de Muzică Bisericească Lăudați pe Domnul!, în calitate de artist care promovează muzica autentică românească și poeziile religioase ale mărturisitorilor Ortodoxiei din timpul comunismului, motiv pentru care îi conferim astăzi cea mai înaltă distincție a Patriarhiei Române — Crucea Patriarhală", a spus patriarhul Daniel, care i-a înmânat distincția.

Evenimentul a avut loc în cadrul etapei finale a celei de-a zecea ediții a Festivalului-Concurs Național de Muzică Bisericească "Lăudați pe Domnul!".

În cadrul secțiunii "Interpretare muzică psaltică", au primit Medalia de Aur: Grupul Bizantin Sfântul Ierarh Vasile cel Mare, din Arhiepiscopia Tomisului; Corul Vlaho-Bizantin, din Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei; Corul Byzantion, din Arhiepiscopia Iașilor.

De asemenea, la secțiunea "Interpretare muzică corală" au primit Medalia de Aur: Corul Cvartson, din Arhiepiscopia Iașilor; Corul de Cameră Excelsior, din Arhiepiscopia Timișoarei; Corala Sfinții Arhangheli — Paris, din Mitropolia Ortodoxă Română a Europei Occidentale și Meridionale.

Toate coralele premiate au fost finaliste.

De asemenea, premiile la secțiunea "Compoziție muzică psaltică" au revenit, în ordine, lui Khalid Mihail Qaramah, masterand la Facultatea de Teologie Ortodoxă "Iustin Patriarhul" din București, și lui Cernătescu Cătălin, profesor de Educație muzicală la Școala Gimnazială nr. 79 din Capitală, și preotului Alexandru Cristian, de la Parohia Afumați 2, din județul Ilfov.

La "Compoziție muzică corală" premiile le-au revenit lui Alexandru Ștefan Murariu, doctorand la Academia de Muzică "Gh, Dima" din Cluj, Matei Pop, lector la aceeași instituție de învățământ, și lui Ilie Adrian Iacob, student la Universitatea de Vest din Timișoara.

Evenimentul, organizat de Sectorul teologic-educațional al Administrației Patriarhale, în parteneriat cu Societatea Română de Radiodifuziune, a avut loc în prezența patriarhului Daniel și a conducătorilor de Biserici Ortodoxe care au coliturghisit vineri la Liturghia pentru sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou.

Premiile și distincția acordată lui Tudor Gheorghe au fost înmânate de patriarhul Daniel.

În cuvântul de binecuvântare rostit la finalul evenimentului, intitulat "Mărturisirea credinței ortodoxe prin muzica bisericească", patriarhul Daniel a evidențiat că "prin compozițiile realizate, concurenții au subliniat importanța cinstirii sfintelor icoane și a recunoștinței față de toți cei care au mărturisit credința ortodoxă în vremuri grele". Totodată, el le-a mulțumit celor care au contribuit la buna desfășurare a celor zece ediții care au avut loc până în prezent.

La rândul său, patriarhul Moscovei și al întregii Rusii, Kiril, a elogiat activitatea coriștilor, subliniind că aceștia "trebuie să aibă susținerea Bisericii". "Și acest concurs, cu siguranță, asigură o astfel de susținere pentru corurile bisericești", a spus patriarhul Kiril.

Spectacolul-concurs a fost prezentat de actorul Tomi Cristin, de la Teatrul Național "I.L. Caragiale" din București.

Festivitatea se înscrie în seria evenimentelor dedicate Anului omagial al sfintelor icoane, al iconarilor și pictorilor bisericești și Anului comemorativ Justinian Patriarhul și al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

3 Voi ați văzut asta? / America, oameni buni...

4 Așa o fi?

5 VIDEO București 2024...