Magistraţi eliberaţi din funcţie de preşedintele Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, miercuri, decretele privind eliberarea din funcţie a cinci magistraţi.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, Andreea-Alexandra Ailioaie a fost eliberată din funcţia de procuror la Parchetul de pe lângă judecătoria Arad, delegată în funcţia de prim-procuror adjunct la Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, ca urmare a demisiei.

De asemenea, au fost eliberaţi din funcţie: Cosmin Călin Stroie - procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba, Gabriel Salontai - procuror cu grad profesional corespunzător parchetului de pe lângă tribunal la Parchetul de pe lângă Judecătoria Mediaş, Mirela Cristina Stroe - procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Drăgăşani, delegată în funcţia de prim-procuror la această unitate de parchet, Daniela Iuliana Lămăşanu - procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava. Aceşti magistraţi au fost eliberaţi din funcţie ca urmare a pensionării. AGERPRES


populare
astăzi

1 Impozit dublu pe tot apartamentul pentru balcoanele închise ilegal din 2026

2 Cât ajunge să coste verificarea obligatorie a centralei termice înainte de iarnă

3 Directoarea Colegiului Caragiale se retrage din învățământ după un eșec la limită

4 Episod autentic de iarnă joi, 15 octombrie: ninsori și viscol la munte

5 VIDEO Ucraina a spulberat șase avioane Su-34M în Rusia!