Mai mulți participanți la „Transilvania 100” au fost răniți pe traseu. 15 intervenții în desfășurare, în zona Cabanei Mălăieşti
O intervenţie de amploare are loc în Munţii Bucegi, în zona Cabanei Mălăieşti – refugiul Ţigăneşti, în timpul competiţiei „Transilvania 100”, după ce mai mulţi participanţi au alunecat pe porţiuni acoperite cu gheaţă şi au căzut în zone greu accesibile. Bilanțul intervențiilor desfășurate de salvamontiști a ajuns la 15 incidente, până în acest moment.
UPDATE: Potrivit autorităților, opt persoane au fost recuperate de pe traseu, alte trei au fost scoase din râpă cu diferite traumatisme, iar patru persoane au refuzat evaluarea medicală și au ales să își continue competiția.
Aproximativ 40 de salvatori montani și voluntari intervin în teren pentru gestionarea situațiilor aflate în desfășurare.
În prezent, o echipă de prim răspuns se deplasează în zona Valea Țigănești, unde a fost semnalată o persoană căzută într-o râpă, iar o altă echipă acționează în Valea Mălăiești, după apariția unui urs pe traseu, pentru asigurarea siguranței persoanelor din zonă.
Intervențiile au loc în condiții dificile, marcate de vizibilitate redusă, zăpadă persistentă și teren alunecos.
Autoritățile precizează că toate resursele operative disponibile din cadrul Serviciul Public Județean Salvamont – Salvaspeo Brașov sunt implicate în teren. De asemenea, au fost prealertate și echipele locale Salvamont Zărnești și Salvamont Poiana Brașov pentru suplimentarea capacității de intervenție, în funcție de evoluția situației operative.
Salvamontiștii sunt în contact permanent cu ISU Brașov și Jandarmeria Montană Brașov, în vederea suplimentării forțelor de intervenție, dacă va fi necesar.
Știrea inițială
Potrivit unui comunicat al Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), echipele de salvare au intervenit pentru recuperarea sportivilor răniţi, iar situaţia este în continuă dinamică.
„În cursul zilei de astăzi, autoritățile au fost alertate cu privire la producerea unui incident în zona Cabanei Mălăiești – refugiul Țigănești, din Munții Bucegi, unde mai mulți participanți la competiția „Transilvania 100” au alunecat pe porțiuni acoperite cu gheață și au căzut în zone cu relief accidentat”, se arată în comunicat.
Salvamontiştii au reuşit recuperarea a cinci persoane, toate conştiente şi cooperante, care prezentau simptome uşoare de hipotermie.
„Acestea au fost transportate la Cabana Mălăiești pentru evaluare și monitorizare”, precizează DSU.
În apropierea refugiului Ţigăneşti, într-o zonă greu accesibilă, salvatorii au găsit alte trei persoane rănite, cu diferite grade de traumatisme.
„O persoană conștientă, cu multiple traumatisme, pentru care se desfășoară operațiunea de recuperare; o persoană aflată în hipotermie; o persoană conștientă, cu fractură de bazin, traumatism cranio-cerebral și fractură la membrul superior drept”, se mai arată în informarea DSU.
Din cauza condiţiilor meteo nefavorabile şi a vizibilităţii reduse, elicopterul SMURD nu a putut interveni aerian.
„Din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile și a vizibilității reduse în zonă, de aproximativ 100–150 de metri, elicopterul SMURD solicitat nu poate interveni aerian în acest moment”, transmite DSU.
Autorităţile precizează însă că aeronava este pregătită să intervină imediat ce vremea va permite acest lucru.
La faţa locului acţionează echipe Salvamont Braşov şi Jandarmeria Braşov, misiunea de salvare fiind în desfăşurare.
Sursa: adevarul.ro


