Mai prost ca Dăncilă! Ciolacu, singurul premier al României pe care nu-l va primi nimeni de la vârful SUA! O fi luat și „gaura neagră” cu el?

Mai prost ca Dăncilă! Ciolacu, singurul premier al României pe care nu-l va primi nimeni de la vârful SUA! O fi luat și „gaura neagră” cu el?

Vizita premierului PSD Marcel Ciolacu în SUA începe azi, iar din delegația sa fac parte doi miniștri PSD, Angel Tâlvăr (Apărare) și Radu Oprea (Economie), plus ministrul de Externe Luminița Odobescu, susținută de PNL; dar diplomat de carieră, scrie defapt.ro .

În programul anunțat de Guvern, nu sunt prevăzute întâlniri cu președintele SUA, Joe Biden, sau cu vicepreședintele Kamala Harris. Potrivit comunicatului oficial, premierul „va avea întrevederi cu mai mulți înalți oficiali americani. La Departamentul de Stat al SUA, premierul se va întâlni cu secretarul de stat american Antony Blinken. De asemenea, șeful Executivului va avea întrevederi cu secretarul apărării, Lloyd Austin, și cu secretarul pentru energie al Statelor Unite ale Americii, Jennifer Granholm”.

Însă din delegație nu face parte ministrul PNL al Energiei, Sebastian Burduja.

Vizita se va desfășura în perioada 2-7 octombrie.

Vizita lui Ciolacu în SUA este un eșec

Însă datele publice, de pe site-ul ministerului de Externe, arată că alți premieri care s-au deplasat la Washington DC au fost primiți de vicepreședintele SUA sau chiar de președintele Statelor Unite, la Casa Albă.

Foto: Arhiva Casei Albe

Iată cum au evoluat, în ultimii 23 de ani, vizitele premierilor români în capitala SUA:

  • premierul PSD Adrian Năstase a vizitat Washington-ul de două ori, în 2001 și 2004, fiind primit de fiecare dată de președintele George Bush.
  • Victor Ponta a vizitat Washington în 2013, având, printre altele, discuții și cu vicepreședintele Joe Biden. Însă Ponta vizitează Washington-ul și în februarie 2015 – după ce pierduse alegerile prezidențiale – și nu mai ajunge la vicepreședintele SUA. Programul a cuprins întrevederi cu secretarul comerţului, Penny Pritzker, secretarul apărării, Chuck Hagel şi directorul CIA, John Brennan.
  • Dacian Cioloș a efectuat o vizită de lucru în SUA, în mai 2016. Programul vizitei a cuprins întrevederi cu vicepreședintele SUA, Joseph Biden, secretarul pentru comerț, Penny Pritzker, secretarul pentru energie, Ernest Moniz, secretarul pentru agricultură, Thomas Vilsack.
  • În martie 2019, premierul Viorica Dăncilă a avut o întrevedere cu vice-președintele SUA, Mike Pence, în marja reuniunii AIPAC (American Israel Public Affairs Committee). Dăncilă s-a întâlnit, în cadrul acelei vizite, și cu premierul Netanyahu.
Viorica Dăncilă și vicepreședintele Mike Pence Victor Ponta și vicepreședintele Joe Biden

În SUA, Ciolacu va avea discuții și cu reprezentanții companiilor Google, Lockheed Martin și cu reprezentanții conducerii United States Energy Association.

-------

Un contract cadru de 133 de milioane de lei scos la licitație de Primăria Sectorului 3, condusă de Robert Negoiță, este pe punctul de a fi semnat cu o firmă din Buzău cu cifre de afaceri 0 între 2014 și 2021, după ce a fost câștigat într-o procedură de atribuire cu multe semne de întrebare. Pentru îndeplinirea unei condiții-cheie de participare, societatea din Buzău are ca terț susținător o firmă din domeniul construcțiilor al cărui patron și soția lui au fost finanțatori PSD în mandatul actualului președinte al formațiunii, premierul Marcel Ciolacu. Mai multe documente și indicii descoperite de g4media.ro dezvăluie faptul că în spatele micii firme care țintește banii de la Sectorul 3 s-ar afla membri a două familii – Docuz și Arghir –, apropiate de actualul primar al Sectorului 3 și de președintele PSD, Marcel Ciolacu.

Informația pe scurt

  • Primăria condusă de Robert Negoiță scoate la licitație în iunie 2023 un contract cadru pentru servicii de catering în școli în valoare de 133 de milioane de lei (27 de milioane de euro).
  • Pe data de 25 august, comisia de licitație a anunțat rezultatul preliminar: Pe primul loc este asocierea Gab Pavolux-Bedamiro.
  • Cu câteva luni înainte de licitația pentru contractul mare, de 27 milioane de euro, o școală din sectorul 3 scoate la închiriere o fostă cantină, în care primăria investise deja circa 2 milioane de euro în dotări de lux. Câștigătorul licitației:Gab Pavolux, în urma unei proceduri cel puțin discutabile.
  • Firma care va presta servicii de catering pentru școlile din sectorul 3 și-a asigurat, prin urmare, înainte de licitație, spațiul pentru cantină amenajat deja cu toate dotările pe banii primăriei.
  • Firma Gab Pavolux este deținută de Andrei Andrei, un fotomodel din Timișoara care trăiește în Dubai. Zeci de fire leagă însă firma Gab Pavolux de familia Docuz. Sorina Stan Docuz, fostă Miss Buzău, trece drept protejata premierului Marcel Ciolacu, originar și el tot din Buzău.
  • Bedamiro, firma care a susținut la licitație firma Gab Pavolux, are sediul tot în Buzău și este deținută de omul de afaceri Mihai Leonard Rotaru. În toamna lui 2020, la scurt timp după ce Marcel Ciolacu a devenit președinte ales al PSD, atât Rotaru, cât și soția sa, Daniela, au împrumutat acestei formațiuni politice câte 445.000 de lei pentru finanțarea campaniei electorale. Rotaru este considerat drept unul dintre apropiații premierului Ciolacu și finanțatorii de bază ai PSD.
  • Primarul Robert Negoiță, fostul soț al Sorinei Docuz, este puternic susținut de Marcel Ciolacu. În calitate de premier, Ciolacu a lăudat public activitatea primarului din Sectorul 3. Potrivit unor surse din PSD, Ciolacu îl susține pe Negoiță pentru o eventuală candidatură la Primăria Capitalei.
  • Deși licitația organizată de primăria lui Negoiță și-a desemnat câștigătorii, pe primul loc fiind firma Gab Pavolux strâns legată de familia Docuz, contractele nu au fost încă semnate. G4Media.ro a început investigația în urmă cu câteva luni.

Ancheta pe larg

În interval de circa un an, aceste familii au executat un plan amănunțit, pe etape, scopul fiind obținerea acestui contract de zeci de milioane de euro din bani publici. Aceste etape, care au avut loc succesiv, sunt denumite generic de g4media.ro : FIRMA, CANTINA și MAREA LICITAȚIE.

Nu este prima oară: în 2019-2020, firma de panotaj Look Outdoor, o altă societate conectată la aceste familii, și-a crescut cifra de afaceri de 835 de ori după ce ar fi primit fonduri de la PSD, bani încasați de partid de la bugetul de stat. Contactat de g4media.ro pentru a comenta afacerile din bani publici ale acestor firme, premierul Marcel Ciolacu a transmis scurt: ”Îmi cer scuze. Chiar nu are rost să vă răspund la această mizerie. Sărbători fericite! ”

Sursa Foto: G4Media.ro / Grafică realizată de Andrei Marian Tinca

Legăturile dintre persoanele private, membre ale familiilor Docuz și Arghir, și afaceri cu bani publici aflate în custodia unor politicieni influenți. Cazul firmelor Gab Pavolux și Look Outdoor, spețe în care abundă prezența Buzăului (BZ), fieful premierului Ciolacu

FIRMA: 21 OCTOMBRIE 2022

Înființată în 2012, societatea Gab Pavolux SRL Buzău (”organizare expoziții, târguri și congrese”) a avut o activitate modică în primii doi ani de funcționare, pentru ca, între 2014 și 2021, cifra de afaceri să fie, de fiecare dată, 0. Unic asociat și administrator al firmei era Gabi Slămnoiu, o persoană cu domiciliul în comuna buzoiană Racovițeni.

Pe data de 21 octombrie 2022, Slămnoiu i-a cedat toate părțile sociale și funcția de administrator lui Andrei Andrei, un fotomodel din Timișoara care, în trecut, a participat la mai multe reality-show-uri și a apărut frecvent în articole din tabloide. Conform contului de Facebook, de câțiva ani, Andrei Andrei locuiește în Dubai alături de soția sa, Flory Nicolaescu, de origine din Buzău. Pe această rețea de socializare, Andrei se prezintă drept ”Personal Trainer Dubai, Online Coach”, iar Nicolaescu – stewardesă la Emirates.

andrei andrei, flory nicolescu Sursa Foto: Facebook/ Soții Andrei Andrei și Flory Nicolaescu

“Noi facem foarte multe firme. Suntem o firmă de avocatură cu o anumită ramură care se ocupă strict de Registrul Comerțului, iar clienții vin cumva de pe Internet și noi îi preluăm, nu intrăm în contact efectiv cu persoanele”, a declarat, pentru G4Media.ro, avocatul din București care apare la Registrul Comerțului că a intermediat modificările de acționariat pe ruta Slămnoiu-Andrei la Gab Pavolux.

El a afirmat că a trecut prea mult timp și acum nu mai știe numele persoanei care l-a contactat în octombrie 2022 pentru schimbările la firma din Buzău. În documentele din ”era” Andrei Andrei de la Registrul Comerțului Buzău, documente consultate de G4Media.ro, drept contact al firmei Gab Pavolux SRL apare și adresa de email alin.arghir@(….)com.

mail, alin arghir Sursa Foto: Registrul Comerțului

Numele complet al posesorului acestei adrese de email: Alin Mădălin Arghir, soțul Cristinei Elena Arghir, născută Docuz, o buzoiancă din Racovițeni, la fel ca Slămnoiu, dar, între timp, stabilită în București-Ilfov. Cristina Elena și Gabi Slămnoiu au fondat, în 2015, o societate numită Sow Atelier Couture SRL, dizolvată în martie 2023.

Sow Atelier este o afacere de îmbrăcăminte, un brand de care se ocupă, în principal, Mărioara Docuz, mama Cristinei Elena Arghir. Mărioara, venită și ea din Racovițeni în București, mai are o fată, Sorina, fostă concurentă la Miss Buzău, fotomodel care a pozat deseori pentru Sow Atelier. Sorina Docuz a fost soția actualului primar al Sectorului 3, Robert Negoiță.

Cel mai recent, a fost căsătorită cu un om de afaceri pe nume Mădălin Stan, de care a divorțat dar îi poartă numele de familie în acte. Sow Atelier funcționează, în prezent, pe altă firmă și are punct de lucru în Hotelul RIN deținut de fratele lui Robert Negoiță.

atelier, sorina docuz Sursa: Facebook Atelier / Model: Sorina Stan Docuz

Legăturile dintre cei de mai sus nu se opresc aici: Alin Arghir a fost angajat la firma DCZ Shop deținută de cumnata sa Sorina, iar, în 2022, figura cu venituri de la Primăria Sectorului 3, unde edil este fostul său cumnat Robert, precum și de la Algorithm Construcții S3 SRL, societate subordonată aceleiași primării.

Informațiile apar în declarația de avere semnată, în iunie 2023, de soția sa, Cristina Elena, care ocupă postul de președinte al Consiliului de Administrație de la Internet și Tehnologie S3 SRL, altă firmă deținută de Primăria Sectorului 3. În trecut, ea a lucrat în Grupul Ring Media al familiei Negoiță.

Sursa Foto: Facebook/ Sorina Docuz, Alin și Cristina Arghir

Ulterior preluării firmei de către Andrei Andrei, aceasta a fost înscrisă ca participantă în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SICAP), unde, la contact, apare numărul de telefon mobil al lui Alin Arghir. Tot numărul său apare în SICAP în dreptul altei societăți participante la proceduri din bani publici: Look Outdoor. La acest număr de mobil, la poza de profil de pe Whatsapp, apar cei trei copii ai lui Alin și soției sale, Cristina Elena Arghir.

Sursa: e-licitatie.ro

Între Gab Pavolux și Look Oudoor mai există o legătură: pe site-ul Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică – ICI București, unde sunt înregistrați proprietarii domeniilor de Internet, site-ul www.lacantine.ro destinat activității firmei Gab Pavolux, aparține Look Outdoor. Și aici apare același număr de mobil al lui Alin Arghir.

Sursa: ROTLD

Director în Look Ootdoor, după cum a declarat ea însăși pentru G4Media.ro, este cumnata lui Alin Arghir, Sorina Stan (fostă Docuz, fostă Negoiță). Look Outdoor are un traseu parțial similar cu cel al Gab Pavolux: a fost înființată în Buzău de o apropiată a familiilor Arghir și Docuz, avea cifre de afaceri modice după fondare, și-a mutat sediul în București, iar o parte din părțile sociale au fost preluate de Roxana Ilie (și ea fotomodel, cea mai bună prietenă a Sorinei).

Imediat, societatea a dat lovitura, înregistrând, după preluare, o creștere de 835 de ori a cifrei de afaceri față de anul anterior (2019). În octombrie 2022, G4Media.ro dezvăluia faptul că Look Outdoor, care activează pe piața panotajului outdoor, își făcuse banii din 2020, an electoral, din contracte semnate cu Partidul Social-Democrat condus de Marcel Ciolacu.

Multiple surse au indicat pentru G4Media.ro faptul că între Sorina Stan-Docuz și Marcel Ciolacu există o relație foarte apropiată, de care a beneficiat și sora celei din urmă. Astfel, în 2022, pe filieră PSD, Cristina Elena a fost propusă pentru a face parte din Consiliul de Administrație de la Romgaz, propunerea fiind retrasă după ce informația a apărut în presă.

În aceeași perioadă, tot pe filieră politică, Cristina Elena a prins, totuși, o astfel de funcție, dar în Consiliul de Administrație de la Loteria Română. Propunerea a fost făcută în Adunarea Generală a Acționarilor de Ministerul Economiei condus de Florin Spătaru (PSD)

”Nu cunosc această societate (Gab Pavolux n.r.). Nu știu mai multe detalii, după cum știți, eu sunt director la Look Outdoor. Sunt la un meeting și nu pot să vorbesc”, a spus Sorina Stan Docuz pentru G4Media.ro.

”Poate fi vreo greșeală ceva. Știu eu ce-i acolo? (la SICAP, unde apare numărul de mobil în dreptul Gab Pavolux n.r.)”, a susținut și Alin Arghir, adăugând că nu știe nimic de această firmă.

Cinci emailuri cu întrebări trimise pe adrese ale Gab Pavolux, Look Outdoor și a lui Alin Arghir au rămas fără răspunsuri până la ora editării acestui articol. Mesaje private trimise pe conturile de Facebook ale lui Andrei Andrei și soției sale au rămas, de asemenea, fără reacție.

CANTINA: 12 ianuarie 2023

În noiembrie 2022, la circa o lună după preluarea firmei Gab Pavolux de către Andrei Andrei, Colegiul Tehnic ”Mihai Bravu” din Sectorul 3 al Municipiului București a anunțat faptul că scoate la închiriere, pe cinci ani, un spațiu aflat în curtea instituției: o fostă cantină, formată din subsol și parter, cu o arie utilă de aproape 1.400 de metri pătrați.

Începând cu 2018, Primăria Sectorului 3 a investit aproape 2 milioane de euro atât în modernizarea spațiului, cât și în echipamentele necesare derulării activității de tip restaurant.

”Pentru barul cantinei, societatea primăriei, ALGORITHM RESIDENTIAL S3 SRL, va plăti 40 de mii de lei. Pentru o singură canapea de trei metri şi 40 de centimetri lungime, piele ecologică şi spătar cu romburi, se vor plăti… 16.402 lei. Tavanul cantinei va fi luminat cu candelabre de 8.700 de lei bucata şi aplice cu două becuri… a câte 959 de lei bucata”, scria presa la momentul începerii lucrărilor, dată la care suma ce urma fi investită era estimată la circa 6 milioane de lei. Ulterior, aceasta a crescut prin acte adiționale.

Atunci când, după licitație, Colegiul ”Mihai Bravu” a semnat contractul cu chiriașul, atașat documentului a fost inclus un proces-verbal întins pe șapte pagini și jumătate în care sunt enumerate dotările spațiului pus la dispoziție chiriașului, ”la cheie”: de la furculițe, pahare, coșuri de pâine, până la mese, lavoar, sterilizator cuțite, mașină de curățat cartofi, mașină de gătit, candelabru VIP, canapele din piele ecologică, camere frigorifice, lift subsol-parter etc

Explicație Foto: Începutul anexei de șapte pagini și jumătate din contractul încheiat de Colegiul ”Mihai Bravu” și Gab Pavolux SRL

Din informațiile disponibile pe site-ul Colegiului și din răspunsurile transmise de reprezentanții acestuia în baza Legii 544/2001 reiese că anunțul procedurii a fost făcut pe site-ul colegiului și în ziarul Anunțul.

Prima procedură, anunțată pe 28 noiembrie 2022, a fost anulată, motivația fiind legată de existența unor erori materiale în documentație. A doua a început pe 8 decembrie, data de deschidere a ofertelor fiind 28 decembrie. Este neclar ce s-a întâmplat în cursul acestei proceduri, deoarece, în ianuarie 2023, Colegiul anunța, din nou, anularea licitației, dar menționa că aceasta începuse pe 30 decembrie 2022!

În final, pe 12 ianuarie 2023, directoarea Colegiului ”Mihai Bravu” a semnat contractul de închiriere și anexa de mai sus cu asocierea Gab Pavolux-Euro Business Line. Într-un răspuns pentru G4Media.ro, Colegiul a susținut că atribuirea a avut loc în baza celei de-a doua proceduri, demarată pe 8 decembrie, fiind un mister existența documentului de anulare din primele zile ale lui ianuarie 2023. Suma pe care chiriașii trebuie să o plătească este de 2,52/euro/mp, fără TVA, adică 3.436,32 euro lunar.

”Mi-e greu să înțeleg ce au făcut acolo, e netransparent. În-unul dintre documente se scrie că procedura este organizată în baza unui articol de lege dedicat achizițiilor directe, dar, având în vedere valoarea totală a contractului, care în cei 5 ani depășește 1 milion de lei, trebuia organizată licitație. De asemenea, nu sunt indicate clar motivele anulărilor”, a declarat pentru G4Media.ro, după ce a studiat documentele procedurii, Septimius Pârvu, specialist în domeniul achizițiilor publice în cadrul ONG-ului Expert Forum.

O altă informație furnizată G4Media.ro de către unitatea de învățământ a fost că, alături de asocierea Gab Pavolux-Euro Business Line, a mai depus ofertă la licitație DCZ Shop, asociat cu 50% Sorina Stan-Docuz, restul tatăl ei, Dumitru. Reiese, astfel, că firma Gab Pavolux reprezentată de Alin Arghir a fost concurată de cea a cumnatei sale și socrului său, firmă în care Arghir a fost angajat în trecut! Aceste indicii conturează posibilitatea ca DCZ Shop să fi fost ”mână moartă” pentru Gab Pavolux, dar Colegiul a precizat faptul că pentru atribuire nu era nevoie de depunerea a două oferte.

Sursa Foto: Facebook

Patronul de la Euro Business Line (firmă cu tradiție în domeniul restaurantelor, în Sectorul 3), un turc pe nume Genc Akrem, a pasat telefonul contabilei firmei atunci când am dorit să îl întrebăm de asocierea cu Gab Pavolux și dacă a fost terț susținător, având în vedere că Gab Pavolux nu avea în anii anteriori cifre de afaceri sau experiență în domeniu. Contabila a spus că va vorbi cu șeful și va reveni, lucru care nu a mai avut loc.

În cursul documentării, G4Media.ro nu a putut identifica nici o implicare a acestei firme în exploatarea spațiului denumit după licitație La cantine.

În final, Gab Pavolux a intrat în posesia spațiului, l-a declarat punct de lucru la Registrul Comerțului și a început să-și prezinte serviciile pe site-ul lacantine.ro pus la dispoziție de Look Outdoor.

Explicație Foto: Unul dintre saloanele din afacerea La Cantine a Gab Pavolux, amenajat din banii Primăriei Sectorului 3

”Când vine vorba de organizarea unui eveniment special, cum ar fi o nuntă sau un botez, locația este unul dintre factorii cheie care pot face diferența dintre un eveniment obișnuit și unul memorabil. „La Cantine” este o locație premium din inima Bucureștiului, nou lansată, care se ocupă cu organizarea unor evenimente speciale într-un mod inovativ și deosebit. (…) Dacă sunteți în căutarea unei locații premium pentru evenimentele voastre, aici veți găsi două săli unice, fiecare cu un stil distinct, pentru a vă putea adapta nevoilor și preferințelor voastre. „L’art Salon” este o sală modernă, cu o capacitate de 150 de locuri, unde vă puteți bucura de un meniu rafinat și o atmosferă deosebită, creată pentru a face evenimentul vostru memorabil. Pe de altă parte, „Le Petit Salon”, cu un design mai tradițional, vă oferă o capacitate de 70 de locuri și o atmosferă intimă și primitoare, perfectă pentru evenimentele mai restrânse. Totodată, locația beneficiază o de o parcare proprie generoasă.”, scrie pe site-ul restaurantului.

Deși, aparent, nu au nici o legătură cu Andrei Andrei din Dubai, patronul din acte al Gab Pavolux, printre persoanele cele mai active în a da like-uri contului de Facebook al afacerii lacantine.ro se află Mărioara Docuz (mama Sorinei și Cristinei Elena) și Gabi Slămnoiu, fondatorul societății din Racovițeni.

În urmă cu câteva săptămâni, reporterul G4Media.ro a sunat, cu nume schimbat, pe unul dintre numerele de pe site-ul La cantine, pentru a se interesa de posibilitatea organizării unui botez în februarie 2024. Persoană care a răspuns a spus că, pentru vizionarea sălilor, va fi disponibil Robert Gheorghe, identificat ulterior pe Facebook ca fiind soțul unei femei pe nume Geanina Puianu. Aceasta a scris pe aceeași rețea că este verișoara lui Flory Nicolaescu, soția lui Andrei Andrei. Contactat de G4Media.ro pentru a furniza un contact al lui Nicolaescu, Robert Gheorghe a spus că ”E greșeală”.

Anterior discuției pentru organizarea botezului, pe un alt mobil al La Cantine (utilizat deseori, online, în toamna acestui an, pentru angajări de bucătari, spălători de vase mari etc), nu avusesem succes în a contacta pe cineva abilitat. ”Eu sunt socrul lui băiatul care se ocupă acolo, el are alt număr. Vorbesc cu el și-i dau numărul. Alin (se numește n.r.) (…) Telefonul ăsta l-a uitat probabil”, a spus persoana care a răspuns la telefon și care era Dumitru Docuz, socrul lui Alin Arghir și tatăl Cristinei Elena și al Sorinei Stan Docuz.

”Cu 79”, a mai spus socrul că începe numărul de mobil de pe celălalt telefon al ginerelui său și, într-adevăr, cu aceste cifre începe cel aflat drept contact Gab Pavolux în SICAP și la înregistrarea site-ului la cantine.ro de către Look Outdoor.

MAREA LICITAȚIE: 30 iunie 2023-prezent

Pe 31 mai 2023, la patru luni și jumătate după ce a preluat cantina, Gab Pavolux a și semnat un contract din bani publici: 30.901,50 lei cu aceeași Primărie a Sectorului 3 pentru furnizare parchete alimente elevi de la Școala nr. 47. Pe factură, consultată de G4Media.ro, apare, din nou, mobilul lui Alin Arghir, cel ”cu 79”, declarat în SICAP și în care, pe Whatsapp, apare fotografia copiilor săi.

Aproape o lună mai târziu, pe 30 iunie 2023, aceeași Primărie a Sectorului 3 a publicat în SICAP anunțul de licitație pentru ”Prestare servicii de catering în cadrul programului ”Școală după școală” (SDS) către unitățile de învățământ preuniversitar de la nivelul Sectorului 3 al Municipiului Bucureşti, care derulează programul SDS”, un acord-cadru pe 4 ani (7.000 de elevi/an) pentru care autoritatea contractantă a pus la bătaie 133,3 milioane lei (27,2 milioane euro).

La expirarea termenului-limită fuseseră depusă trei oferte: Titan Edilitara Brăila, Oceanul Indian București și asocierea Gab Pavolux-Bedamiro Holding Parcări Construct Buzău. Conform caietului de sarcini, câștigătoare urmau a fi desemnate primele două clasate în urma evaluării. Așadar, trei pe două locuri.

Pe data de 25 august, comisia de licitație a anunțat rezultatul preliminar: Oceanul Indian eliminată, celelalte două oferte câștigătoare, pe primul loc fiind Gab Pavolux-Bedamiro. Firma pierzătoare nu s-a lăsat, însă, învinsă și a cerut la Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor (CNSC) anularea acestei evaluări și reevaluarea tuturor ofertelor. Motivul: ”(…) dincolo de faptul că oferta contestatoarei (Oceanul Indian n.r.) a fost calificată, în mod nelegal, ca inacceptablă și neconformă, ofertele concurente au fost net avantajate de către autoritatea contractantă, în mod nelegal, aspect care viciază, odată în plus, rezultatul procedurii, fiind necesară luarea măsurilor de remediere.”

În octombrie 2023, analizând argumentele firmei Oceanul Indian, CNSC a stabilit că descalificarea sa a fost corectă, dar și că mai multe critici aduse de aceasta ofertei Gab Pavolux au fost întemeiate.

Concret, deși în caietul de sarcini se cerea prezentarea unor contracte individuale de muncă care să ateste experința de minimum 5 ani în domeniu, firma Gab Pavolux a prezentat doar ”declarații de disponilitate” ale persoanelor respective. Cum au fost găsite probleme și la ocupanta locului 2, CNSC a decis să oblige Primăria Sectorului 3 la reevaluarea ofertelor Gab Pavolux și Titan Edilitara, dar a respins cererea Oceanului Indidan de reevaluare a ofertei acesteia. Așadar, ai rămas doi pe două locuri.

Contactată de G4Media.ro, societatea Oceanul Indian a transmis că ”Societatea noastră a contestat rezultatul procedurii de achiziție publică având ca obiect prestarea de servicii de catering în cadrul programului școală după școală (SDS) către unitățile de învățământ preuniversitar de la nivelul sectorului 3 al Municipiului București.

Având în vedere acest demers parcurs de Oceanul Indian S.A. nu vă putem furniza la acest moment alte detalii.”

La rândul său, Ștefan Fusea, patronul Titan Edilitara, a declarat că ”S-a atribuit, doi câștigători și încă o firmă și a fost contestată procedura de un al treilea ofertant care a fost descalificat. Le-a respins-o, de fapt (contestația la CNSC a celor de la Oceanul Indian n.r.), admisă parțial, dar cam respinsă. Așteptăm și noi rezultatul final. Nu ne-a chemat încă să semnăm.”

Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, nu a răspuns mesajelor și apelurilor G4Media.ro în ciuda încercărilor întinse pe mai multe zile.

În ceea ce privește firma Bedamiro Holding Parcari Construct, conform documentelor depuse în timpul licitației de la Sectorul 3, acesta a fost doar ”susținător terț” pentru Gab Pavolux, exclusiv pentru îndeplinirea de către aceasta a cerinței de calificare aferentă cifrei de afaceri, medii, anuale, din ultimii trei ani fiscali: 2020, 2021 și 2022. Acest lucru deoarece în 2020 și 2021 Gab Pavolux avusese cifre de afaceri 0, iar în 2022 de doar 100.000 de lei. Caietul de sarcini impunea fiecărui ofertant să demonstreze că cifra de afaceri medie anuală pentru exercițiile financiare aferente anilor 2020, 2021 și 2022 să fi fost de minimum 13,9 milioane lei.

Bedamiro are sediul în Buzău și este deținută de omul de afaceri Mihai Leonard Rotaru, mai cunoscut pentru fondarea societății Rotary Construcții. În toamna lui 2020, la scurt timp după ce Marcel Ciolacu a devenit președinte ales al PSD, atât Rotaru, cât și soția sa, Daniela, au împrumutat acestei formațiuni politice câte 445.000 de lei pentru finanțarea campaniei electorale la alegerile locale, respectiv parlamentare. Sumele le-au fost restituite în martie 2021, după ce au fost decontate către PSD de către Autoritatea Electorală Permanentă.

În lista de prieteni a Danielei Rotaru de pe Facebook se află și un cont mai vechi al lui Marcel Ciolacu, din perioada în care acesta era deputat de Buzău.

sotii rotaru Sursa Foto: Facebook

După anul 2021, Bedamiro Holding Parcari Construct și Rotary Constructii Mentenanta SA au depus oferte pentru contracte mari din fonduri PNRR, mai ales în domeniul transporturilor. Soții Rotaru nu au răspuns întrebărilor trimise de reporterul G4Media.ro.

Marcel Ciolacu: ”Mizerie!”

Reporterul G4Media.ro i-a trimis președintelui PSD, premierul Marcel Ciolacu, câteva întrebări legate de activitatea celor două societăți menționate în acest articol, precum și presupusa interferență în acest context a primarului Sectorului 3, Robert Negoiță, despre care surse PSD susțin că ar putea reprezenta o variantă de candidatură din partea social-democraților la funcția de primar general al Capitalei în 2024. ”Îmi cer scuze. Chiar nu are rost să vă răspund la această mizerie. Sărbători fericite!”, a transmis Ciolacu.

Întrebările trimise de G4Media.ro au fost următoarele:
1. Ați intervenit în vreun fel pentru compania Look Outdoor sau pentru alte companii controlate de oameni din anturajul doamnei Sorina Docuz pentru a câștiga contracte cu Primăria Sector3?
2. Ați intervenit în vreun fel pentru compania Look Outdoor sau alte companii controlate de oameni din anturajul doamnei Sorina Docuz pentru a câștiga contracte cu autorități publice (primării, companii naționale)?
3. Care este valoarea contractelor încheiate între compania Look Outdoor și PSD începand cu anul 2020?
4. Îl susțineți pe primarul sectorului 3, Robert Negoiță, pentru o eventuală candidatură la Primăria Capitalei din partea PSD? Este aceasta o variantă pe care o luați în calcul?
5. Cum explicați susținerea publică pe care i-o acordați primarului Sectorului 3, Robert Negoiță, deși nu este în prezent membru PSD?
6. Îl cunoașteți pe omul de afaceri Mihai Rotaru, cel care, alături de soția sa, Daniela, au împrumutat PSD cu bani la alegerile din 2020?



Citește și:

populare
astăzi

1 „Eu ți-am zis că dacă mă lași pe mine să bag mâna la fermoar, se termină totul în mai puțin de două minute, dar așa a durat mai mult”

2 Ce se întâmplă? / Boala lui Kate Middleton, mult mai gravă decât s-a anunțat oficial?

3 O rețea organizată de naționaliști maghiari a rescris majoritatea articolelor despre români pe Wikipedia engleză

4 Ciudatul articol apărut în Austria despre o platformă petrolieră a Petrom din Marea Neagră

5 Acum fix 48 de ani...