Manifestații ale jurnaliștilor în Serbia contra "presiunilor politice"

Manifestații ale jurnaliștilor în Serbia contra "presiunilor politice"

Mai multe sute de jurnaliști au manifestat luni seară în zece orașe din Serbia pentru a denunța "deteriorarea" situației libertății presei și "presiunile politice" exercitate asupra lor de principalul partid la putere. "Protestăm împotriva modului în care autoritățile tratează mass-media", a declarat pentru AFP o jurnalistă locală, Antonela Riha, care a participat la un miting în fața sediului guvernului în centrul Belgradului.

Jurnaliștii care încearcă să muncească în mod profesionist sunt expuși "presiunilor politice" și sunt "insultați, prost plătiți și chiar demiși", a spus ea.

"Jurnaliștii sunt expuși de mult timp la tot felul de presiuni și situația se deteriorează pe zi ce trece", a declarat dna Riha într-un discurs în fața colegilor săi.

În orașul Pancevo (nord), jurnaliștii au fost "obligați" să adere la Partidul Sârb al Progresului (SNS) al prim-ministrului Aleksandar Vucic pentru a-și păstra locurile de muncă, a declarat Asociația independentă a jurnaliștilor într-un comunicat.

"Cerem SNS să pună capăt" acestei politici, a scris asociația în comunicat.

Jurnaliști sârbi protestează regulat de la începutul lunii decembrie pentru a cere mai ales demisia ministrului apărării, Bratislav Gasic, amintește France Presse.

"Îmi plac acești jurnaliști (femei) care îngenunchează atât de ușor", a declarat Gasic la adresa unei jurnaliste care a îngenunchiat lângă el pentru a nu-și deranja colegii cameramani când ministrul se pregătea să facă o declarație pentru presă.

Ministrul și-a cerut scuze, dar șeful guvernului a asigurat atunci că Gasic va fi demis. Cu toate acestea, el încă mai ocupă funcția.

Mișcarea jurnaliștilor a fost denumită "Jurnaliști, nu îngenuncheați".

În anii 1990, Vucic, un fost ultranaționalist devenit pro-european, a fost ministru al informațiilor sub regimul lui Slobodan Milosevic, care a exercitat presiuni asupra mass-media independente, mai amintește AFP.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Voi ați citit ce scrie Ana Birchall despre ce urmează să se întâmple după decizia judecătoarei Savonea în cazul Voiculescu?

2 Citiți asta / Aceste porcării transpartinice au îngropat România....

3 „Venea Mercedesul şi mă lua dimineaţa, aveam apartament în închisoare, puteam să aduc 100 de femei!”

4 BREAKING „L-am chemat să ocupe o poziție la București”

5 Bătaie în timpul unui zbor Tel Aviv - Bucureşti. 30 de pasageri au fost implicaţi în altercaţie. Poliția a intervenit imediat după aterizare