Marea Britanie: Un manechin îmbrăcat ca Făt Frumos, văzut într-o maşină pe autostradă, confundat cu un cadavru

Poliţiştii britanici, contactaţi din cauza unei perechi de picioare ce ieşeau dintr-un covor rulat într-un automobil care circula pe o autostradă, au fost uşuraţi să constate că ele aparţineau unui manechin din plastic îmbrăcat ca personajul de basme Făt Frumos, informează DPA.

Şoferul acelui vehicul, care ducea manechinul la o petrecere aniversară tematică, a primit recomandarea "să evite pe viitor ca astfel de circumstanţe să se producă din nou", au precizat reprezentanţii Poliţiei din comitatul Cambridgeshire.

"Atunci când am primit un telefon sâmbătă la ora prânzului prin care ni s-a raportat că un vehicul se deplasa pe autostrada M11 şi că o pereche de picioare puteau fi văzute ieşind dintr-un covor rulat, semnalele de alarmă au început să sune în mod natural în mintea persoanei care ne-a informat, precum şi în centrul nostru de control", a precizat Poliţia britanică într-un comunicat publicat pe conturile sale de pe reţelele de socializare.

"Am reuşit să interceptăm vehiculul în parcarea Angel Drove din Ely, unde ofiţerii noştri au descoperit că era vorba, într-adevăr, despre o pereche de picioare... care îi aparţineau însă unui manechin costumat în Făt Frumos, aflat în drum spre o petrecere aniversară tematică!", au adăugat poliţiştii britanici.

"Şoferului i-a fost transmisă recomandarea să evite ca astfel de circumstanţe să se producă din nou! Din fericire, a fost o alarmă falsă", precizează comunicatul Poliţiei din Cambridgeshire. AGERPRES


populare
astăzi

1 Primul an de austeritate sub Bolojan / A redus deficitul, dar economia României a intrat în recesiune tehnică

2 Așa o fi? / Ceva grav de tot urmează a se întâmpla în războiul din Ucraina

3 Ăla cu ceas Cartier de 44.000 de euro e președintele PSD al CJ Olt...

4 Imagini care dau fiori vizavi de Porțile de Fier 2

5 Imagini din Europa pentru prostovanii din Ro care cred că Occidentul ne-a furat apa din Dunăre...