Marine Le Pen susţine că împărtăşeşte valori comune cu Vladimir Putin: "Domnul Putin e un patriot. Respectă suveranitatea poporului său. Ştie că noi apărăm valori comune"

Preşedintele rus Vladimir Putin şi preşedintele partidului de extremă dreapta Frontul Naţional Marine Le Pen împărtăşesc valori comune pentru a apăra moştenirea creştină a civilizaţiei europene, a afirmat duminică Le Pen pentru presa austriacă.

Marine Le Pen (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

"Domnul Putin este un patriot. El respectă suveranitatea poporului său. El ştie că noi apărăm valori comune. Sunt valorile civilizaţiei europene", a explicat Marine Le Pen într-un interviu accordat cotidianului austriac Kurier .

"Nu regăseşte probabil aceste calităţi de curaj, deschidere şi respect faţă de identitate şi civilizaţie la alte mişcări politice franceze", a adăugat ea.

La impusul consilierului său politic pentru afaceri internaţionale, preşedintele Frontului Naţional s-a apropiat de Rusia lui Vladimir Putin. Ea a fost primită la jumătatea lui aprilie în Dumă, Camera inferioară a Parlamentului rus.

"Modul în care el conduce ţara (arată că) este un bărbat care respectă valorile, trebuie să recunoaştem aceste valori. Partidul Socialist nu le recunoaşte", a afirmat ea.

Aceste valori sunt "moştenirea creştină" a civilizaţiei europene, "căci noi nu contestăm moştenirea creştină a civilizaţiei europene".

Întrebată în legătură cu nerespectarea democraţiei în Rusia sub Vladimir Putin, Marine Le Pen a explicat "că în materie de fraudare a alegerilor, nu s-a făcut mai mult decât în Franţa în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale din 2002", când tatăl ei, Jean-Marie Le Pen nu a întrunit decât 17 la sută din voturi, fiind învins de preşedintele Jacques Chirac (peste 83 la sută).

Cu câteva zile înaintea alegerilor europene, mai multe partide europene de extremă dreapta, care încearcă să se unească după scrutin în Parlamentul European, au afişat o apropiere de Vladimir Putin.

Liderul partidului austriac de extremă dreapta FPOe Heinz Christian Strache l-a comparat în aprilie pe Putin cu un "democrat pur dar cu un stil autoritar".

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 Antena 3 spune că liderul AUR dă o petrecere mare în nordul Capitalei de ziua de naştere și le cere invitaţilor bani pentru fiul său, în loc de cadour…

2 Marius Baciu își reziliază contractul cu FCSB. Bogdan Mara, gata să colaboreze

3 Năstase, cu aroganță despre ce se întâmplă zilele acestea în România

4 Ora de iarnă 2026 / când dăm ceasurile înapoi și noaptea devine mai lungă

5 Cum a anticipat Grigore Antipa soluția la criza climatică din Delta Dunării