Mark Zuckerberg a cheltuit 100 de milioane de dolari pentru a-și proteja viața privată

Mark Zuckerberg a cheltuit 100 de milioane de dolari pentru achiziția unui teren alăturat proprietății sale din Hawai. A făcut deja același lucru în California, în jurul casei în care locuiește, pentru a se feri de curioși, relatează metronews.fr.

Fondatorul Facebook continuă astfel să își protejeze viața privată, nu numai în spațiul virtual, pe Facebook, ci și în viața reală. În Hawai, a cheltuit 100 de milioane de dolari pentru un teren de peste 300 de hectare aflat lângă proprietatea sa. Potrivit Business Insider, terenul va fi o zonă tampon între proprietate și curioșii care ar dori să îl vadă pe ocupantul ei. Deși spațiul este destul de mare și s-ar putea construi destule obiective pe el, Zuckerberg nu prevede nimic de acest fel. Cumpărarea ar fi fost realizată în octombrie 2014.

Tânărul creator al Facebook este obișnuit cu astfel de excese pentru a-și proteja casele. În Silicon Valley, la Palo Alto, el a cheltuit cu un an mai devreme peste 30 de milioane de dolari pentru a cumpăra patru proprietăți vecine cu a sa, amintește metronews.fr.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Pe câți a sunat, toți l-au refuzat. Mircea Lucescu, dezvăluiri incredibile, cu câteva zile înainte să moară

2 De citit...Cam asta încearcă să facă acum PSD-ul cu Bolojan și a ieșit festivalul prostiei...

3 Alegeri Ungaria 2026 / „Fidesz are motive serioase de îngrijorare”

4 „Aveam nevoie de banii din Fondul de rezervă ca să atenuăm criza din Golf, dar au fost tocați pe nimic”

5 O nouă rivală pentru Meloni? / Numele surpriză care agită politica italiană