Mediul de afaceri cere Guvernului să publice datele macroeconomice reale, chiar dacă ar putea afecta ratingul de ţară

Mediul de afaceri cere Guvernului să publice datele macroeconomice reale, chiar dacă ar putea afecta ratingul de ţară

Noul Guvern trebuie să facă publice datele reale referitoare la situaţia macroeconomică a ţării, chiar dacă acest lucru ar putea afecta ratingul de ţară, a declarat, joi, Dragoş Anastasiu, preşedintele Camerei de Comerţ Româno-Germane şi membru în Coaliţia pentru Dezvoltarea României (CDR), într-o conferinţă de presă.

"Pentru ca mediul de afaceri să recâştige încrederea în autorităţi, un lucru este esenţial: transparenţa. Să ştim exact unde suntem şi cum suntem şi să ne asumăm realitatea, indiferent cum arată ea", a spus Anastasiu.

El a arătat că, anii trecuţi, deficitul a putut fi ţinut sub limita de 3% pe costurile mediului de afaceri.

"De exemplu, de pe la mijlocul lunii decembrie, din trezorerie nu se mai făceau plăţi, TVA nu a mai fost recuperat, la fel concediile medicale şi altele. Unele chestiuni sunt foarte clare, altele sunt mai puţin clare. De exemplu, recuperările de TVA nu sunt doar cele care sunt certe, ci şi cele care sunt în inspecţie fiscală şi care se poate prelungi", a explicat reprezentantul mediului de afaceri.

Potrivit acestuia, Guvernul trebuie să arate care este deficitul real.

"Ce ne dorim şi am văzut şi salutăm faptul că, printre primele intervenţii, Guvernul actual a menţionat acest lucru, ne dorim ca anul acesta să se încheie 100% transparent şi cu un deficit real, astfel încât să avem o resetare pentru anul viitor şi să pornim curat, transparent, de la zero. Sigur, s-ar putea să fie nişte costuri pe care ar trebui să ni le asumăm ca ţară, când arătăm această realitate, în ceea ce priveşte ratingul de ţară, însă ne trebuie această transparenţă totală", a continuat Anastasiu.

Coaliţia pentru Dezvoltarea României a organizat, joi, o conferinţă de presă, pentru a solicita Guvernului reluarea dialogului cu mediul de afaceri în ceea ce priveşte deciziile cu impact economic şi social.

Potrivit proiectului de rectificare bugetară publicat recent de Ministerul Finanţelor, veniturile bugetului general consolidat se diminuează, pe sold, cu aproape 18,36 miliarde de lei, în timp ce cheltuielile scad cu circa 2,09 miliarde de lei, deficitul estimat reprezentând 4,3% din Produsul Intern Brut. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

3 Voi ați văzut asta? / America, oameni buni...

4 Așa o fi?

5 VIDEO București 2024...