Medvedev, de la reformator pro-Occident la războinic virulent după invazia din Ucraina. „Un om politic slab”

Medvedev, de la reformator pro-Occident la războinic virulent după invazia din Ucraina. „Un om politic slab”

Dmitri Medvedev, fostul președinte al Rusiei, fac eforturi mari să câștige favoarea actualului președinte, Vladimir Putin. Analiștii politici susțin că motivul ar fi acela că Medvedev este într-o situație vulnerabilă, fiind perceput ca un om politic slab sau „invizibil”.

Dmitri Medvedev FOTO AFP

Mai mulți experți au ajuns la concluzia că fostul președinte al Rusiei, care era văzut ca un presupus reformator pro-Occident, a devenit acum un om politic slab, scrie Insider.

Văzut, pe vremea când era președinte al Rusiei, ca un presupus reformator pro-Occident, acum Dmitri Medvedev este perceput ca un personaj slab de pe scena politică a Rusiei, au concluzionat mai mulți experți pentru Insider .

În 2008, când a fost ales președinte, mulți l-au considerat mai liberal și mai occidental decât Vladimir Putin, cel care a fost președinte atât înainte, cât și după el. Nu a contat faptul că a fost văzut în mare parte ca un înlocuitor al lui Putin, doar pentru că acesta nu a putut îndeplini trei mandate consecutive . Mulți încă mai sperau că el ar putea duce țara într-o nouă direcție.

Dar de la invazia Rusiei în Ucraina în februarie 2022, Dmitri Medvedev a devenit una dintre cele mai vocale și amenințătoare figuri anti-occidentale din Rusia și a făcut mențiuni frecvente despre atacuri nucleare și predicții privind un colaps al civilizației occidentale.

Schimbări radicale în discursul lui Medvedev

Personalitatea publică a lui Dmitri Medvedev s-a schimbat radical de la invazia Rusiei din februarie 2022. „Oamenii mă întreabă adesea de ce postările mele pe Telegram sunt atât de dure”, a scris el în iunie 2022. „Răspunsul este că îi urăsc. Sunt niște ticăloși și gunoaie. Ei vor moarte pentru noi, pentru Rusia. Și atâta timp cât sunt în viață, voi face orice pentru a-i face să dispară”, a completat el. Nu este clar dacă se referea la Ucraina, la Occident sau la amândouă.

Dmitri Medvedev a mai sugerat anul trecut că Ucraina ar putea să nici nu mai existe peste doi ani și i-a numit pe oficialii ucraineni „gândaci”. El s-a lăudat că NATO nu ar răspunde dacă Rusia ar lansa atacuri nucleare asupra Ucrainei și a prezis un război între Franța și Germania, precum și un război civil în SUA care ar putea duce la transformarea lui Elon Musk în președinte.

La începutul acestei luni, el a cerut ca rachetele hipersonice să fie plasate aproape de Washington DC și a spus că Rusia ar putea folosi arme nucleare, dacă va pierde în Ucraina.

Amenințări pentru a-l liniști pe Putin

Experții au spus că există un motiv clar în spatele retoricii sale. Medvedev se află într-o poziție slabă în politica rusă și încearcă să câștige favorurile lui Putin.

Edward Lucas, consilier senior la Center for European Policy Analysis, a comparat rolul lui Medvedev în politica rusă cu cel al personajelor din „The Sopranos” care încearcă cu disperare să-l impresioneze pe liderul mafiot. „Medvedev este ca unul dintre băieții mai slabi din cercurile lui Tony Soprano, care trebuie doar să meargă și să facă lucruri oribile pentru a-l împăca pe șef”, a spus el.

Ben Noble, profesor asociat de politică rusă la University College London, a precizat că declarațiile nebunești ale lui Medvedev reprezintă o strategie pentru a compensa poziția sa politică slabă. „Pentru a rămâne relevant și în siguranță, el a încercat să fie chiar mai șovin decât mulți alții”, a spus el. Lucas, în schimb, a remarcat că, deși mulți îl vedeau pe Medvedev ca fiind mai pro-occidental, el a crezut întotdeauna că aceasta este „o prostie”.

S-a adaptat odată cu vremurile

Noble mai spune că, deși transformarea lui Medvedev pare extremă, nu înseamnă neapărat că acesta s-a schimbat în mod fundamental. În schimb, se pare că Medvedev a fost întotdeauna dispus să facă tot ceea ce este necesar pentru a atrage favorurile elitei rusești. „Cred că ar fi greșit, totuși, să concluzionăm, că și-a ascuns întotdeauna latura aceasta mai agresivă, relevată de curând. Mai degrabă, cred că s-a adaptat odată cu vremurile”, a spus el.

Lucas a spus că Medvedev a avut un „interes occidental superficial”, deoarece era interesat în special de tehnologie și vorbea engleza. Dar a adăugat că Medvedev nu s-a schimbat de la președinția sa: în ambele cazuri, imaginea sa și declarațiile sale publice au fost făcute în beneficiul aliatului său mai popular. „Medvedev joacă după cum i se cântă, iar dacă i se cântă să fie liberal, el va fi liberal, dacă i se cântă să fie dur, el va fi dur”, a mai spus el.

Când Medvedev a fost președinte, Vladmir Putin a fost premier, pentru că nu putea îndeplini trei mandate consecutive de președinte, potrivit Constituției.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Soldați ruși spunând adevărul despre ce se întâmplă cu armata lor în Ucraina

2 De citit...

3 Urmează bomba acestor alegeri? / AUR nu îndeplinește „o condiție de fond, determinantă” și toate candidaturile ar putea fi respinse!

4 VIDEO Imagini apocaliptice în Grecia...

5 Dezvăluiri înfiorătoare despre insula pe care britanicii au desfășurat experimente secrete și șocante