Melodia virală despre un Alex Stamate enigmatic a transformat TikTok-ul și a atras atenția brandurilor
Un personaj misterios, pe nume Alex Stamate, a devenit rapid cel mai "detestat" bărbat de pe internet, fără a fi o celebritate sau a avea o prezență publică cunoscută. Fenomenul a izbucnit în urma unei melodii virale pe TikTok despre trădare și iubire, care a depășit rapid granițele platformei, stârnind nu doar imaginația utilizatorilor, ci și interesul unor branduri naționale.
Într-un context digital în care anonimatul se poate transforma peste noapte în notorietate, numele lui Alex Stamate a devenit un simbol al trădării. Totul a pornit de la o piesă muzicală care a cucerit rapid TikTok-ul, al cărei refren, „O să strig în gura mare... ești un nesimțit! Alex Stamate e tipul care m-a rănit!”, a fost preluat de mii de utilizatori.
Melodia, apărută aproape de nicăieri, a reușit să creeze o poveste completă, în ciuda faptului că publicul nu știe aproape nimic despre protagonistul său. Piesa conține toate ingredientele unei narațiuni captivante: o despărțire dureroasă, o trădare și un personaj enigmatic despre care publicul dorește să afle mai multe.
Alte versuri care au amplificat viralizarea sunt: „M-a înșelat cu tipa de la etajul 8! Bătrânica de alături mi-a spus că i-a văzut de atâtea ori... dar nu am crezut până nu am văzut cu propriii mei ochi”.
De la lansare, fenomenul a depășit toate așteptările, probabil chiar și pe cele ale artistei. Utilizatorii TikTok au început să folosească melodia în propriile videoclipuri, s-o cânte, s-o transforme în glume și să se întrebe dacă un Alex Stamate real, care să fie "vinovatul" poveștii, există cu adevărat.
Platforma s-a umplut de interpretări diverse: de la videoclipuri dramatice, în care utilizatorii intră în rolul persoanei înșelate, la glume cu prietenii, în special cu cei care poartă numele Alex Stamate.
Chiar și persoanele care se numesc Alex Stamate au avut parte de surprize, fiind etichetate de cunoscuți sau întrebate în glumă dacă sunt "Alex Stamate din melodie".
Comentariile online demonstrează amploarea și curiozitatea generată de acest fenomen. Printre acestea se numără: „Foarte tare idee.”, „Toți prietenii mei îl urăsc pe Alex Stamate.”, „Foarte frumos compusă, bravo! Continuă, ești peste «cântăreții» din România.”, „Bravo, fată! Producția e excelentă, iar nivelul de răzbunare este absolut delicios.”, „Alex Stamate sigur nu s-a așteptat niciodată la așa ceva.”, „Alex Stamate nu e chiar un nume atât de rar și specific, deci…”, „E ok, există mai multe adevăruri. Așteptăm versiunea domnului Alex Stamate.”, „Frate, dar să spună unul în comentarii care faza.”, „Mereu este un Alex…”, „Cine e Alex ăsta și ce a făcut?”.
Deocamdată, Alex Stamate rămâne doar un nume dintr-un refren, dar unul care a reușit, într-un timp scurt, să stârnească mai multă curiozitate decât multe persoane publice reale.
Brandurile intră în jocul viral
Amploarea fenomenului a fost remarcată și de branduri naționale, care au decis să se alăture trendului pentru a interacționa cu publicul. Un exemplu este Farmacia Tei, care a publicat un videoclip pe TikTok în care trei angajați transmit, pe fundalul refrenului viral, un mesaj clar: Alex Stamate nu este binevenit.
De asemenea, retailerul Lidl a creat o reclamă care debutează cu o aluzie la celebrul personaj al trădării și "nesimțirii": "Nu e o zi bună să te cheme Alex Stamate, dar e o zi bună să vii la Lidl", sună mesajul publicitar.
Reclama integrală a Lidl poate fi găsită aici .
Explorează subiectele:

