Merkel își reiterează linia privind imigranții, înainte de congresul partidului său și a summitului UE

Merkel își reiterează linia privind imigranții, înainte de congresul partidului său și a summitului UE

Cancelarul federal al Germaniei, Angela Merkel, a reiterat, într-un interviu publicat sâmbătă, refuzul său de a închide frontierele germane în fața afluxului de imigranți. Noile declarațiile ale Angelei Merkel survin chiar înaintea congresului partidului său și a unui summit al UE săptămâna viitoare, informează AFP.

"Lucrez pentru o reducere a numărului (de imigranți care sosesc în Germania), însă este o iluzie să crezi că problema refugiaților poate fi rezolvată la frontiera germano-austriacă. Problema marilor afluxuri de refugiați nu poate fi rezolvată decât printr-o cooperare internațională", a declarat Merkel pentru Augsburger Allgemeine.

Potrivit cancelarului federal, fluxul imigranților poate fi canalizat doar printr-o mai bună protecție a frontierelor externe ale UE și cooperarea cu Turcia, de unde cea mai mare parte dintre sirienii care fug din calea războiului se îndreaptă spre Europa.

Un acord pe marginea acestor probleme, joi și vineri în cadrul summitului european, precum și o soluționare a conflictelor din Siria și Libia, sunt esențiale pentru a menține libertatea de circulație în Europa, consideră Merkel.

"Apreciem cu toții libera circulație a persoanelor, bunurilor și serviciilor. De asemenea, niciuna dintre țările Europei nu are o nevoie atât de mare de acest lucru precum Germania. Însă libera circulație nu poate dura decât dacă frontierele externe ale UE sunt protejate", a spus Angela Merkel.

În timp ce numeroase voci din Europa și din cadrul partidului său estimează că politica sa de primire a refugiaților a provocat afluxul a sute de mii de imigranți, Merkel reafirmă că limitarea artificială a noilor sosiți este imposibilă. "Dacă în calitate de cancelar eu aș fixa o limită (pentru numărul de imigranți sosiți în fiecare an) și dacă această limită nu va fi respectată, pentru că vor veni tot mai mulți oameni, atunci ar însemna că nu mi-am ținut promisiunea și problemele vor deveni mai mari, nu mai mici", a subliniat cancelarul federal al Germaniei.

Merkel, care va participa luni și marți la congresul partidului său conservator, se confruntă cu o frondă în creștere în cadrul formațiunii sale, care cere ca ea să fixeze cifre clare privind numărul de refugiați pe care Germania îi poate primi.

Aproape un milion de oameni au înaintat în perioada noiembrie-ianuarie cerere de azil în Germania.

AGERPRES


populare
astăzi

1 BREAKING Încep represaliile împotriva magistraților care au depus mărturie în documentarul Recorder despre Justiție. Primul e Laurențiu Beșu

2 BREAKING Cine e judecătoarea care a luat cuvântul, în fața celor 13 șefi ai ei și în fața presei, și a dat dreptate colegului său din documentarul Rec…

3 VIDEO Judecătoare: „Există probe” / Lia Savonea, liderul „structurii piramidale” / „Nu știu dacă funcționează ceva în România mai bine decât corupția din …

4 BREAKING New York Times dezvăluie presiunile din spatele eliberării fraților Tate / Marcel Ciolacu, Victor Ponta, ordine către procurori și influența fa…

5 VIDEO Au început să se dea în gât! „Și i-a dat în cap cu dosarul” / Înregistrări din sala de judecată / Șefa Curții de Apel a spus că judecătoarea care …