Mersul regulat la saună reduce riscul de infarct (studiu)

Mersul regulat la saună reduce riscul de infarct (studiu)

Riscul de infarct este mai mic la finlandezii care vizitează frecvent sauna decât la cei care aleg mai rar acest mod de relaxare, arată un studiu publicat miercuri şi citat de AFP.

Persoanele care fac saună de patru - şapte ori pe săptămână sunt cu 61% mai puţin predispuse să facă un atac de cord decât cei care vizitează sauna doar o dată pe săptămână, susţine această cercetare publicată în jurnalul american Neurology.

Pentru cei care frecventează sauna de două sau de trei ori pe săptămână, scăderea riscului de infarct este mai puţin puternică, de 14%.

Realizat pe datele colectate de la 1.600 de finlandezi cu vârsta cuprinsă între 53 şi 74 de ani pe o perioadă medie de 15 ani, studiul este primul care stabileşte în mod direct o corelaţie între mersul la saună şi atacurile de cord.

Chiar şi luând în considerare factori terţi, cum ar fi colesterolul, fumatul sau diabetul, concluziile studiului rămân neschimbate, susţin cercetătorii.

Aceste rezultate "sugerează că sauna, pe care oamenii o practică pentru relaxare sau plăcere, are efecte benefice asupra sănătăţii vasculare", a indicat Setor Kunutsor, de la Universitatea din Bristol.

"Saunele par să reducă tensiunea arterială, ceea ce poate fi la originea efectului pozitiv asupra riscurilor de atac", a adăugat el.

Utilizarea saunei este extrem de populară în Finlanda - majoritatea locuitorilor având instalată una la domiciliu.AGERPRES


populare
astăzi

1 Cine sunt „valorile speciale” cărora le datorăm condamnarea României la CEDO în dosarul Danileț. Cu nume și prenume

2 Fost șef OMV / România are obligația morală de a da Austriei gazele din Marea Neagră

3 Stolojan, atac la guvern / „Pensionarii care provin din clasa de mijloc (care a avut venituri salariale între 3.000 și 10.000 mii de lei brut) au puter…

4 „Nu mai suntem lăsați să lucrăm cu cel mai competent corp polițienesc din MAI” / Un ofițer din MAI confirmă / Mărturia unui procuror DNA despre cum a ajun…

5 Tudorel Toader face dezvăluiri din culisele mandatului său de ministru: „La legile justiției s-a creat o psihoză” / „Dragnea insista să modificăm conţin…