METEO Ce se anunţă după căldura năucitoare. Unde lovesc furtuni violente

METEO Ce se anunţă după căldura năucitoare. Unde lovesc furtuni violente

Sâmbătă, 6 august, conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM) , vremea va fi călduroasă, caniculară în vest şi local în sud şi centru, unde disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală va depăşi pragul critic de 80 de unitãţi.

În jumătatea de est a teritoriului cerul va fi variabil, temporar cu unele înnorări mai ales dupã-amiaza şi seara, când izolat se vor semnala ploi de scurtă durată. În celelalte regiuni cerul se va menţine mai mult senin. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe crestele montane, iar spre seară şi noaptea şi în extremitatea vestică şi nord-vestică.

Temperaturile maxime se vor încadra între 27 grade Celsius pe litoral şi 38 grade Celsius în Banat, în sudul Crişanei şi al Olteniei, iar minimele termice se vor situa între 15 şi 23 grade Celsius, mai coborâte în depresiunile Carpaţilor Orientali spre 11 grade Celsius.

În Capitală se anunţă o zi toridă. Conform meteorologilor, disconfortul termic se va accentua, iar indicele temperatură-umezeală va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări după-amiaza şi seara. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi cuprinsă între 34 şi 36 grade Celsius, iar cea minimă se va încadra între 18 şi 21 grade Celsius.

Duminică scad uşor temperaturile

Duminică, 7 august, vom avea parte tot de aer irespirabil, deşi temperaturile sunt în scădere uşoară. În sud-vestul şi sudul ţării valul de căldură va persista, local va fi caniculă iar disconfort termic ridicat, astfel cã indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.

În nord-estul teritoriului vor fi înnorări temporare în cea mai mare parte a intervalului şi pe alocuri va ploua slab. În restul teritoriului, cerul va fi variabil, cu înnorări mai accentuate în a doua parte a zilei şi noaptea în zonele montane şi submontane, iar cu o probabilitate destul de ridicată şi în vest şi nord-vest, unde pe arii restrânse vor fi averse şi descărcări electrice. Izolat vor fi condiţii de grindină. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări locale şi temporare în Moldova, Dobrogea şi Muntenia şi posibil în celelalte regiuni, asociat averselor. Temperaturile maxime, conform ANM, în mare parte din ţară uşor mai scăzute faţă de ziua precedentă, se vor încadra în general între 26 şi 35 grade Celsius, iar cele minime se vor situa între 13 şi 24 grade Celsius.

La Bucureşti, valul de căldură va persista, iar disconfortul termic va fi accentuat, astfel că indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări după-amiaza, dar probabilitatea de ploaie va fi redusă. Vântul va sufla în general moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 34 grade Celsius, iar cea minimă va fi cuprinsă între 19 şi 21 grade Celsius.

Instabilitatea atmosferică se accentuează

Săptămâna viitoare începe tot cu vreme deosebit de caldă. Conform meteorologilor, valul de căldură va persista în sudul şi sud-estul teritoriului unde local va fi caniculă, iar disconfortul termic se va menţine ridicat. În vest, nord şi centru, precum şi la munte, instabilitatea atmosferică se va accentua, iar mai ales în a doua parte a zilei şi noaptea, vor fi perioade cu înnorări, averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi condiţii de grindină. Izolat cantităţile de apă vor fi mai însemnate. În restul teritoriului, astfel de fenomene vor fi posibile pe arii restrânse, cu precădere în zonele deluroase, iar unele intensificări ale vântului vor fi în regiunile sud-estice. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 26 şi 36 grade Celsius, iar cele minime vor fi cuprinse între 14 şi 24 grade Celsius, uşor mai scăzute în depresiunile intramontane.

În Capitală, cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi cuprinsă între 34 şi 36 grade Celsius, iar cea minimă se va încadra între 19 şi 21 grade Celsius.

Sursa: adevarul.ro

Trimite pe WhatsApp


Citește și:

populare
astăzi

1 „Ucrainenii și-au demonstrat din nou superioritatea, au găsit călcîiul lui Ahile al rușilor”

2 Au fost antrenați de americani și canadieni / Cine sunt „sabotorii”, noul coșmar al Rusiei în Crimeea

3 Experţi şi foşti oficiali de la Pentagon au simulat un război din cauza Taiwanului: Pierderi grele atât pentru China, cât şi pentru Statele Unite

4 Pe orbita Pământului zboară două avioane spațiale misterioase...

5 Rezistența ucraineană a „eliberat de viață” încă un trădător