Mexic: 14 persoane, dintre care 11 din aceeași familie, au fost ucise într-o presupusă reglare de conturi

În total 14 persoane au fost asasinate sâmbătă, dintre care 11 din aceeași familie, în nord-estul Mexicului, într-o presupusă reglare de conturi între două grupări criminale rivale, au anunțat autoritățile regionale, citate de AFP.

Printre victimele împușcate de indivizi înarmați la locuința lor din Ciudad Victoria, statul Tamaulipas, se află cinci fetițe minore. La mai puțin de o oră după aceea, "bărbați înarmați" au intrat într-o altă casă din oraș, omorând trei membri ai unei alte familii și au rănit patru persoane, a precizat guvernul local.

Potrivit primelor elemente ale anchetei, "se presupune că faptele sunt consecința unei dispute între grupări rivale (criminale)", a declarat într-o înregistrare video secretarul general al guvernului local, Herminio Garza Palacios.

Tamaulipas, aflat la granița cu SUA, este unul dintre cele mai afectate state de violențe dintre cartelurile drogurilor. Peste 100.000 de persoane au murit sau dispărut în Mexic cu începere din 2006, dată la care guvernul federal a lansat o ofensivă împotriva acestor grupări.

AGERPRES


populare
astăzi

1 BREAKING Lucian Pahonțu, șeful SPP, a dat în judecată Ministerul Educației în mijlocul controverselor legate de teza sa de doctorat

2 România ratează 100 de kilometri de autostradă în 2026: de ce s-a blocat A7

3 Român stabilit în Anglia, dispărut fără urmă înainte de zborul de întoarcere

4 Dinamo revine spectaculos la Miercurea Ciuc, dar îl pierde pe Musi

5 VIDEO Filmul cu generalul Dorin Ioniță în timp ce își bate violent amanta. La scurt timp, s-a sinucis