Militarii trimişi la Spitalul Suceava, despre medicii de acolo: Sunt răsfăţaţi şi total nepregătiţi

Militarii trimişi la Spitalul Suceava, despre medicii de acolo: Sunt răsfăţaţi şi total nepregătiţi

Medicii militari trimişi să readucă lucrurile la normal la Spitalul Suceava consideră că omologii lor civili „au fost răsfăţaţi” şi încă sunt total nepregătiţi, informează Ştirile Pro TV.

„Sunt răsfăţaţi şi total nepregătiţi”, susţin militarii care au preluat conducerea unităţii. Suceava rămâne sub carantină, cu aproape o mie de bolnavi şi o treime din decesele cauzate de noul coronavirus. Direcţia de Sănătate Publică Suceava i-a testat pe medicii de la Spitalul Judeţean pentru COVID-19.

Secretarul de stat Ionel Oprea spune că s-a lovit de refuzul unor medici de a purta echipament şi, la fel de grav, că unele cadre pur şi simplu nu înţeleg cu ce se confruntă.

„Nu înţeleg nişte precepte epidemiologice clare, îmi pare rău pentru dânşii. Au fost nişte răsfăţaţi. Aşa se întâmplă în spitalele noastre când echipa managerială este nemedicală şi îi lasă pe medici în lumea lor, administraţia se ocupă de obiectivele lor”, a spus Ionel Oprea.

La rândul său, Daniel Dedrioiu, noul manager al spitalului, a afirmat că a făcut instrucţia personalului medical despre purtarea echipamentului de protecţie, dar „degeaba avem echipamente bune dacă nu ştim să le purtăm, suntem foarte vulnerabili la contaminare”.

Militarii au stabilit că, de acum, cine pătrunde în spital fără echipament de protecţie se alege cu dosar penal.

Secretarul de stat Ionel Oprea, care coordonează echipa militară de conducere de la Spitalul Judeţean Suceava, a declarat, vineri, că o parte din personal a refuzat să poarte echipamentele de protecţie, de aceea s-a ajuns la un număr atât de mare de infectări. Medicii care au fost izolaţi, în carantină sau cei care şi-au dat demisia au fost chemaţi la testare într-un cort instalat în curtea spitalului. De organizare s-a ocupat Direcţia de Sănătate Publică. Mai mulţi medici au reclamat faptul nu s-au respectat normele de protecţie, că au fost zeci de oameni laolată, unii cu siguranţă, infectaţi cu Covid 19.

Scenariul pare asemănător cu ceea ce s-a întâmplat acum două săptămâni. Fosta conducere a spitalului a chemat, în curte, pentru testare tot personalul. Bolnavi şi sănătoşi. A fost, cel mai probabil, momentul în care peste 200 de cadre medicale au luat virusul.

Managementul militar al spitalul a hotărât că medicii sănătoşi vor fi cazaţi în campusul universitar din Suceava, pentru a evita contactul cu familia. De cealaltă parte, doctorii susţin că nu există condiţii. Stau mai mulţi în cameră, iar toaletele sunt la comun - iar asta înseamnă risc de contaminare.

Acestea sunt doar o parte din problemele pe care noua echipă managerială a spitalului trebuie să le rezolve până luni - termenul primit.

În spital erau, astăzi, 650 de pacienţi infectaţi, iar numărul este în creştere.

Trimite pe WhatsApp


Citește și:

populare
astăzi

1 Când intervine FBI e groasă / Amănunte sulfuroase din dosarul DNA care-l vizează pe Dragnea

2 Se făcuse sârma ghem știți voi unde? / Moldoveanca s-a operat de urgență la un spital privat / Atenție, n-a scris …

3 România jefuită / Cât a încasat Anca Alexandrescu de la KazMunayGas, kazahii pe care Ponta i-a iertat de 600 mil…

4 Date și amănunte care dau fiori...

5 Ciolaniada liberală / Guvernul Cîţu porneşte morişca nepotismului de stat