Minciună marca PSD8/Val de îngrijorare stârnit de fostul ministru PSD al Energiei, Bogdan Ivan

Un val de îngrijorare a fost stârnit recent de fostul ministru PSD al Energiei, Bogdan Ivan, care a afirmat că marii consumatori industriali ar fi primit notificări de deconectare de la Sistemul Energetic Național. Aceste declarații alarmante au fost însă vehement dezmințite de Ministerul Energiei și de surse din Transelectrica, care precizează că documentele transmise companiilor sunt doar înștiințări privind includerea pe o listă normativă, nicidecum ordine de limitare sau sistare a furnizării energiei electrice.

Bogdan Ivan, fost ministru PSD al Energiei, a provocat o dezbatere amplă pe platformele sociale, inclusiv printr-o postare pe Facebook însoțită de un montaj video. În mesajul său, Ivan susține că "de ieri au început să primească marile companii din țara noastră notificări din partea distribuitorilor de energie electrică că urmează să fie deconectați de la Sistemul Energetic Național în contextul crizei energetice pe care o tranzităm". Materialul video prezintă o așa-zisă adresă despre care fostul ministru afirmă că ar fi fost primită de societățile comerciale.

În textul postării sale, Bogdan Ivan a utilizat un limbaj dramatic:

Cel mai negru scenariu se întâmplă. Criza a ajuns la poarta fabricilor, și așa împovărate de taxe, se costuri uriașe și de incertitudine. Primele notificări privind limitarea consumului de energie electrică au ajuns deja în industrie. Este strigător la cer. Este un atentat la siguranța economică a României. Domnule premier demis Ilie Bolojan, o fabrică nu se oprește ca un bec. Când îi tai energia, oprești producția, blochezi contracte, produci pierderi și pui presiune directă pe salariile oamenilor. În spatele fiecărei fabrici sunt familii, sunt oameni care muncesc, sunt copii care depind de venitul părinților lor. Ne-ați spus că totul este sub control. Astăzi vedem realitatea. România încearcă să țină sistemul energetic în picioare cerând industriei să producă mai puțin. Asta nu este soluție. Asta înseamnă să împingi economia spre colaps și să pui pe umerii companiilor nota de plată pentru lipsa de decizie a unui guvern demis. Nu poți cere industriei să fie competitivă și, în același timp, să o ameninți că mâine s-ar putea să nu aibă energie. Nu poți vorbi despre stabilitate în timp ce fabricile primesc notificări de deconectare. Asta nu mai este doar o criză energetică. Este o amenințare directă la siguranța României, la locurile de muncă ale oamenilor și la viitorul economiei românești. Domnule Bolojan, cine răspunde pentru faptul că am ajuns aici?

Bogdan Ivan

Afirmațiile fostului ministru au fost rapid contrazise de autorități. Surse din cadrul Transelectrica au oferit clarificări pentru G4Media, subliniind că nu au fost emise notificări de limitare a consumului.

„Nu s-a trimis nicio notificare de limitare. Nu este cazul. Distribuitorii au trimis către consumatorii din normativ, racordați la instalațiile de distribuție, o adresă de informare, respectiv de reamintire, privind faptul că se află în normativ și în ce tranșă. Această adresă NU ESTE O DISPOZIȚIE DE LIMITARE.”

De asemenea, Ministerul Energiei a respins categoric informațiile propagate de Bogdan Ivan.

„Ministerul Energiei respinge categoric dezinformarea potrivit căreia marii consumatori industriali ar fi primit notificări de limitare sau deconectare. Aceștia au primit o înștiințare că se află pe un normativ și că, doar dacă se va ajunge la o situație limită, vor primi o înștiințare de limitare a consumului cu 24 ore înainte.”

Ministerul a precizat că situația energetică necesită o monitorizare atentă și că industria românească trebuie protejată de factori perturbatori precum seceta și condițiile meteorologice extreme. Totuși, a considerat că afirmațiile despre un "colaps energetic" reprezintă o "distanță uriașă" față de realitate. În plus, a subliniat că "dezinformarea propagată în spațiul public, mai ales dacă vine de la un fost ministru al energiei, nu ajută la rezolvarea situației prin care trece România." O cerere temporară de reducere a consumului, în anumite condiții de siguranță a sistemului, este un instrument preventiv și responsabil de echilibrare și protejare a Sistemului Energetic Național, nu un semn de deconectare sau de lipsă de energie.

Documentul pe care Bogdan Ivan l-a prezentat ca pe o decizie de oprire a furnizării de energie electrică este, de fapt, o notificare de includere într-o listă de mari consumatori. Această listă vizează acele companii la care s-ar putea aplica decizii privind limitarea sau chiar sistarea furnizării energiei electrice doar în cazul unei crize energetice severe. Acest demers este în conformitate cu Hotărârea de Guvern nr. 582/2026, adoptată la 6 august 2026, care aprobă Planul de pregătire pentru riscuri în domeniul energiei electrice. Planul menționat stabilește măsurile aplicabile într-o situație de deficit energetic, inclusiv posibilitatea ca Transelectrica, prin Dispecerul Energetic Național, să limiteze sau să întrerupă alimentarea anumitor mari consumatori industriali.

Captură Facebook

Captură Facebook

Montajul video atașat postării lui Bogdan Ivan începe cu prezentarea fostului ministru, apoi a documentului despre care susține că este o notificare de limitare. Clipul continuă cu imagini din diverse fabrici, unde Ivan discută cu reprezentanți ai industriei despre posibila limitare a furnizării energiei electrice. Scenariile abordate de specialiștii din industrie în clip sunt de natură ipotetică, explorând consecințele unei astfel de situații. La finalul înregistrării, Adrian Costea, identificat ca fost director de calitate la o firmă, adresează un apel către "premierul Bolojan".

În apelul său, Adrian Costea declară: „Domnule Bolojan, nu distrugeți fabricile românești, nu le băgați în faliment! Suntem oameni care vrem să muncim și vrem să muncim aici, în țara noastră și în fabricile noastre!”. Adrian Costea este administratorul orașului Bistrița, localitate condusă de un primar PSD.

Explorează subiectele:

Bogdan IvanMinisterul EnergieiTranselectrica


Citește și:

populare
astăzi

1 Străpungerea iminentă a primei galerii din cel mai mare tunel rutier al României, pe A1 Lugoj-Deva

2 Dezbatere pe litoral / De ce românii sunt „manierați” în străinătate, dar „țărani sadea” acasă?

3 Hopa, ce se întâmplă în Rusia?

4 Un turist român a testat modelul „șezlong gratuit” din Thassos: Cât a costat consumația

5 Când Dunărea se traversa la pas: Trei veri istorice de foc au pârjolit Europa