Ministerul Apărării, reacție la dezinformarea din spațiul public: „Forțele MApN nu au executat foc asupra mijloacelor de atac ale Federației Ruse”
Ministerul Apărării Naţionale a avertizat asupra unor „acţiuni de dezinformare" pe tema atacurilor cu drone de la frontiera României și a precizat că forțele române nu au tras asupra mijloacelor de atac ale Federației Ruse din zona graniţei cu Ucraina. Căutarea unor posibile fragmente de dronă continuă.
„Vă semnalăm o serie de informații false vehiculate în platforma X (fostă Twitter), dar și în alte rețele sociale, care pretind că România ar fost vizată de atacurile cu drone ale Federației Ruse executate în ultimele zile și că mijloacele de apărare antiaeriană ale Armatei României dislocate la frontieră ar fi executat foc asupra acestora”, a scris MApN pe pagina sa de Facebook.
Forţele române nu au tras asupra dronelor ruse
Ministerul Apărării Naţionale spune că aceste așa-zise „informații” nu au „niciun fundament real”.
„Atacurile executate de Federația Rusă au vizat infrastructura portuară ucraineană de la Dunăre și nu obiective de pe teritoriul României, iar forțele și mijloacele Ministerului Apărării Naționale dispuse în zona frontierei cu Ucraina nu au executat, în nicio astfel de situație, foc asupra mijloacelor de atac ale Federației Ruse”, precizează Ministerul Apărării Naţionale
MApN indică Inforadar - MApN ca sursă de informații sigure.
Continuă căutarea unor posibile fragmente de dronă la graniţa cu Ucraina
Tot vineri, Ministerul Apărării Naţionale a precizat că cercetările în zonele din proximitatea porturilor ucrainene continuă, pentru identificarea posibilelor fragmente de drone căzute pe teritoriul național.
„Investigațiile echipelor mixte, formate din specialiști din cadrul MApN, SRI și MAI, continuă în proximitatea localității Plauru, județul Tulcea, în posibilele zone de incidență rămase de cercetat”, se arată într-un comunicat al MApN.
„S-au primit indicii cu privire la două posibile noi zone de incidență”
Ministerul reamintește că în prima dintre cele trei locații au fost identificate, în cursul zilei de joi, 25 iulie, resturi de la o dronă de proveniență rusească de tip Geran1/2.
„În ultimele 24 de ore, s-au primit indicii cu privire la două posibile noi zone de incidență, aflate pe malul românesc al Dunării, în proximitatea localității Periprava. Aceste locații vor fi investigate, conform procedurilor, în perioada imediat următoare”, mai precizează comunicatul.
MApN mai spune că au fost și indicii care nu s-au confirmat, cum ar fi zona Niculițel, despre care au existat referiri în spațiul public în ceea ce privește posibile căderi de fragmente de drone. Cercetările efectuate în această zonă nu au indicat fragmente căzute:
„Facem precizarea că toate locațiile identificate drept posibile zone de incidență se află în afara ariilor locuite, nefiind afectate elemente de infrastructură.Forțele și mijloacele sunt angajate în cercetări pe o arie extinsă, din proximitatea infrastructurii ucrainene din porturile vizate de atacurile masive din ultimele zile, astfel încât să fie acoperite toate zonele în care ar exista posibilitatea căderii unor fragmente de drone”.
Ministerul Apărării Naționale a informat și informează în timp real structurile aliate cu privire la situațiile generate de atacuri, rămânând în contact permanent cu acestea.
„Reiterăm, de asemenea, mesajul ferm de condamnare a atacurilor executate de Federația Rusă împotriva unor obiective și elemente de infrastructură civilă ucrainene, care sunt nejustificate și în gravă contradicție cu normele de drept internațional”, transmite MApN.
„Două aeronave F-18 ale Forțelor Aeriene Finlandeze au decolat pentru monitorizarea situației aeriene”
Amintim că Ministerul Apărării Naționale a confirmat joi că au fost găsite r esturi de la o dronă în județul Tulcea, după ce Rusia a reluat atacurile împotriva Ucrainei lângă granița cu România.
„Forțele ruse au reluat seria de atacuri cu drone asupra unor obiective civile și infrastructură portuară din Ucraina, în noaptea de 24 spre 25 iulie, în proximitatea frontierei cu România.. Ca urmare a acestei situații, Ministerul Apărării Naționale a intensificat măsurile de monitorizare și supraveghere a spațiului aerian național cu forțele și mijloacele aflate în Serviciul de Luptă Poliție Aeriană. Începând cu ora 1.32, două aeronave F-18 ale Forțelor Aeriene Finlandeze au decolat din Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu pentru monitorizarea situației aeriene. Aeronavele au revenit în bază în jurul orei 3.25", a arătat MApN, joi, într-un comunicat.
Sursa: adevarul.ro