Ministerul Finanțelor a aprobat alocarea suplimentară a 135,5 milioane de lei pentru Programul Prima Casă

Ministerul Finanțelor Publice a aprobat vineri alocarea suplimentară a unei sume de 135,5 milioane lei către băncile comerciale incluse în Programul Prima Casă, în vederea creșterii plafonului general de garantare, se arată într-un comunicat al ministrului delegat pentru Buget, Darius-Bogdan Vâlcov, remis AGERPRES.

Până la sfârșitul lunii octombrie 2014, Ministerul Finanțelor Publice va iniția o Hotărâre de Guvern în care va fi prevăzută suplimentarea plafonului cu valoarea necesară pentru acoperirea tuturor solicitărilor care vor fi înregistrate până la finalul anului 2014 în cadrul Programului Prima Casă.

 
'Aceste acțiuni au în vedere buna funcționare în continuare a Programului Prima Casă, atât până la finalul anului 2014, cât și pe parcursul anilor viitori', precizează sursa citată.

Guvernul a aprobat, în ședința din 7 octombrie, un proiect de hotărâre potrivit căruia de programul Prima Casă pot beneficia și românii din diaspora.

Până la 31 decembrie 2014, plafonul garanțiilor acordate exclusiv pentru achiziționarea sau construirea de locuințe pentru românii care locuiesc în străinătate este de 25 de milioane de lei, alocat din plafonul rămas nealocat sau neutilizat destinat ANL, devenit plafon general de garantare în cadrul Programului Prima Casă.

Programul 'Prima Casă' a fost implementat începând cu a doua jumătate a anului 2009. Până în prezent, au fost acordate 123.922 de garanții, din care circa 31% sunt destinate achiziției de imobile construite între anii 2008 — 2013. Valoarea medie a finanțărilor accesate în cadrul programului este de 38.210 euro.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Nu-i mai satură Dumnezeu! / Noi creşteri salariale la parchete / Încet, încet, țara asta nu mai are nevoie de vot, că a devenit inutil, ci de o nouă revol…

2 Părinţi revoltaţi, după ce o mamă a spus cât costă serbarea fiicei sale la clasa I. „Suntem noi căzuți în cap de zgârciți sau...?”

3 Așa o fi?

4 VIDEO Noi amănunte despre atacul Ucrainei care a zguduit Moscova

5 Ce o deranjează cel mai mult la români pe o tânără venită din Taiwan: „În rest, e binișor”