Ministerul Sănătății susține că nu are niciun raport realizat la începutul anului despre intervenția la Colectiv

Reprezentanții Ministerului Sănătății au precizat miercuri că în instituție nu există niciun raport elaborat la începutul anului 2017 pe tema intervenției autorităților sanitare în cazul incendiului de la Colectiv și au susținut că nu ar fi singurul document pe care fostul ministru al Sănătății Vlad Voiculescu nu l-a predat la plecare.

"La Ministerul Sănătății nu există niciun raport elaborat la începutul anului 2017, care să conțină informații privind intervenția autorităților sanitare în cazul 'Colectiv'. Un astfel de document nu se regăsește nici în Protocolul de predare-primire care a fost semnat de către cei doi miniștri în data de 5 ianuarie 2017, atunci când coordonarea Ministerului Sănătății a fost preluată de către ministrul Sănătății, prof. dr. Florian Bodog, de la ministrul Vlad Voiculescu. De altfel, nu e singurul document pe care fostul ministru al Sănătății Vlad Voiculescu nu l-a predat la plecare, fapt pentru care în prezent există o cercetare în curs a instituțiilor abilitate", a afirmat MS într-un comunicat, după ce presa a relatat despre existența unui astfel de raport.

Totodată, Ministerul Sănătății afirmă că a făcut pași importanți în tratarea pacienților arși grav.

"În prima parte a mandatului, ministrul Sănătății, prof.dr. Florian Bodog, a reglementat, în premieră, modul de organizare și funcționare a centrelor de arși, prin aprobarea Ordinului nr. 476/2017 privind organizarea și funcționarea structurilor care acordă asistență medicală și îngrijirea bolnavilor cu arsuri, care a fost elaborat în colaborare cu Comisia de specialitate", susține sursa citată.

MS amintește că au fost demarate procedurile pentru construirea a patru centre destinate tratării marilor arși și în paralel sunt începute și procedurile de achiziție pentru dotarea cu echipamente specifice a centrelor existente din Timișoara și Iași.

"În anul 2017, Ministerul Sănătății a plătit aproximativ 500.000 de euro pentru 23 pacienți care au suferit arsuri în incendiu de la Colectiv și care se mai află în tratament", se arată în comunicatul de presă.

AGERPRES


populare
astăzi

1 VIDEO Un avion F-35 „stealth” s-a prăbușit lângă baza militară devenită faimoasă cu filmul „Top Gun”

2 Vârsta de pensionare va urca la 67 de ani, cu o creștere majoră pentru femei

3 Patria Prima cere verificarea lui Marian Godină: întrebări despre statut, venituri și apariții publice

4 Citiți ce spune omul ăsta! / „Decizia inițială a Fitch a fost de retrogradare. Ne-au mai păsuit câteva luni / În 10.000 de dosare a încetat urmărirea pena…

5 Răsturnare de situație / Șeful DNA contrazice Parchetul general și afirmă că decizia CJUE privind prescripția se aplică și în cazurile de corupție