O figură proeminentă a mișcării MAGA și-a anunțat demisia din Congres după ce s-a certat cu Trump

O figură proeminentă a mișcării MAGA și-a anunțat demisia din Congres după ce s-a certat cu Trump

Marjorie Taylor Greene, fostă aliată a preşedintelui american Donald Trump şi figură proeminentă a mișcării MAGA, a anunţat vineri că demisionează din Camera Reprezentanţilor, după ce s-a certat cu președintele american și criticat deschis modul în care acesta a gestionat afacerea Epstein, relatează agențiile de presă.

image

„Voi demisiona din funcţie la 5 ianuarie 2026”, a declarat aleasa din Georgia într-un comunicat pe reţeaua de socializare X, adăugând că „apărarea femeilor americane care au fost violate la vârsta de 14 ani, victime ale traficului şi exploatate de bărbaţi bogaţi şi puternici nu ar trebui să mă expună riscului de a fi calificată drept trădătoare şi de a fi ameninţată de preşedintele Statelor Unite, pentru care am luptat”.

Săptămâna trecută, Donald Trump a anunţat pe platforma sa Truth Social că îi retrage sprijinul acestei figuri marcante a mişcării sale MAGA ('Make America Great Again') şi că este gata să susţină împotriva ei un alt candidat republican în alegerile primare.

Marjorie Taylor Greene a criticat public politica economică a preşedintelui american, reproşându-i că nu se concentrează suficient pe problema puterii de cumpărare.

Ea a condamnat mai ales modul în care Donald Trump a gestionat afacerea extrem de sensibilă cu privire la Jeffrey Epstein, cu câteva zile înainte de un vot în Camera Reprezentanţilor menit să oblige administraţia Trump să facă publice dosarele referitoare la fostul finanţist şi proxenet.

Preşedintele american „mă atacă cu forţă pentru a da un exemplu şi a-i speria pe ceilalţi republicani înainte de votul de săptămâna viitoare”, a scris Marjorie Taylor Greene pe X.

Ea a subliniat că e „uimitor să constate cât de mult se luptă” pentru a împiedica publicarea.

„Îmi retrag sprijinul acordat deputatei Marjorie Taylor Greene”, a anunțat Trump pe reţeaua sa Truth Social, vineri, 15 noiembrie, adăugând: „Maggie «Nebuna» nu face decât să se plângă, să se plângă, să se plângă”.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 AUDIO „La un moment dat, au lansat ceva, nu știu cum să descriu..., era ca o undă sonoră foarte intensă. Dintr-o dată, am simțit că îmi explodează cap…

2 CNSAS acuză un fost ofițer de Securitate, devenit după 1989 spion SIE și om de afaceri cu credite preferențiale de la Bancorex că a făcut Poliție Poli…

3 De citit...

4 „Profeția” cu care Patapievici șoca în 2018: „România trebuie să se înarmeze puternic și inteligent ca Israelul”

5 Ungaria, provincia din Europa a Chinei? / Date care dau fiori...