Ministrul ceh de Externe, rănit într-un accident rutier; starea sa este bună, a părăsit spitalul (minister)

Șeful diplomației cehe, Lubomir Zaoralek, a fost spitalizat pentru scurt timp vineri seara în urma unui accident rutier petrecut în sud-estul țării, a anunțat ministerul Afacerilor Externe de la Praga, preluat de AFP.

Zaoralek, 61 de ani, "a suferit o rană la cap, dar starea sa de sănătate este bună", a precizat purtătoarea de cuvânt a ministerului, Irena Valentova, într-un scurt comunicat emis vineri noaptea.

"Transferat într-un spital din Brno puțin după accident, el a putut părăsi apoi spitalul pentru a primi tratament acasă", a adăugat aceasta.

Zaoralek, care ocupă din 2014 postul de ministru de externe în cadrul guvernului tripartit al social-democratului Bohuslav Sobotka, își va putea relua activitatea luni, a asigurat Valentova.

Purtătoarea de cuvânt nu a furnizat alte detalii despre natura rănii ministrului Zaoralek, cap de listă al Partidului Social-Democrat CSSD la viitoarele alegeri parlamentare prevăzute pentru 20 și 21 octombrie.

Coliziunea a două mașini, survenită vineri în jurul orei locale 19 (17,00 GMT), în apropierea satului Lechovice, lângă Znojmo, s-a soldat cu "mai mulți răniți", care au primit imediat îngrijiri la spital, a indicat un purtător de cuvânt al poliției, instituție ce a anunțat deschiderea unei anchete.

AGERPRES/ (AS — autor: Vicențiu Purcărea, editor online: Daniela Juncu)


populare
astăzi

1 Primul an de austeritate sub Bolojan / A redus deficitul, dar economia României a intrat în recesiune tehnică

2 Așa o fi? / Ceva grav de tot urmează a se întâmpla în războiul din Ucraina

3 Ăla cu ceas Cartier de 44.000 de euro e președintele PSD al CJ Olt...

4 Imagini care dau fiori vizavi de Porțile de Fier 2

5 Ce „coace” Tucker Carlson? /