Ministrul cu interlopi a spus, imbecilul, că i-a ieșit casa de 910 mp din cauza unei grinzi și a nevestei! În declarația de avere scrie că a cumpărat-o!

Ministrul cu interlopi a spus, imbecilul, că i-a ieșit casa de 910 mp din cauza unei grinzi și a nevestei! În declarația de avere scrie că a cumpărat-o!

Ministrul cu interlopi a spus, imbecilul, că i-a ieșit casa de 910 mp din cauza unei grinzi și a nevestei! În declarația de avere scrie că a cumpărat-o!

Ștefan Ion, propus pentru șefia Ministerului Dezvoltării, are în declarația de avere o casă de 910 metri pătrați.

Într-un material realizat de Digi24 anul trecut, liberalul dădea vina pentru construcția faraonică pe constructor și pe soția lui. Constructorul ar fi greșit o grindă și așa s-a trezit cu etaj în loc de mansardă, iar soția lui a fost cea care și-a dorit o casă mare.

Deputatul a spus că s-a resemnat cu ideea, nu poate să dărâme casa.

Ştefan Ion, deputat PNL, propus pentru șefia Ministerului Dezvoltării: Nu sunt băiat pretenţios, aşa. La mansardă nu cred că am urcat de două ori pe an, aşa a fost, a greşit constructorul o grindă şi a ieşit mansarda etaj.

Ăsta, ori e cretin, ori minte de îngheață apele! În declarația de avere scrie că mastodontul a fost dobândit prin... cumpărare! Nu, cum declară el, că a construit-o în regie proprie.

Declarația de avere a lui Ion Ștefan:

Interlopul Marian Corcoz, zis Calu, și ministrul propus la Ministerul Dezvoltării, deputatul PNL Ion Ștefan apar într-o fotografie dubioasă. 

„Calu” este anchetat de DNA Galați pentru trafic de influență.

După cum se poate vedea, „Calu” venise în vizită chiar la biroul deputatului.

N-o să vă vină să credeți, dar până miercuri, Ion Ștefan era favoritul lui Orban pentru portofoliul de la Interne!

Ion Ștefan (50 de ani), deputat de Vrancea la primul mandat, este propus de PNL pentru postul-cheie de ministru al Dezvoltării Regionale, portofoliul care gestionează fondurile de miliarde de lei alocate primăriilor și consiliilor județene. 

El a devenit cunoscut în Focșani ca patron al unei fabrici de mase plastice în care mai este încă asociat cu fratele său.

Ion Ștefan nu conduce organizația de Vrancea a PNL, fiind doar vicepreședintele filialei.

Ce dezvăluia România Liberă în 2017 despre consilierul său Daniel Moroșanu, angajat la cabinetul parlamentar:

Prim-vicepreședinte al PNL Vrancea este Daniel Moroșanu, cunoscut mai curând ca un interlop autentic în județul Vrancea. În 2000, împreună cu fratele său Nicu Moroșanu, care era bodyguard al unei discoteci din localitatea Vidra, i-ar fi aplicat o corecție corporală unui tânăr pe nume Costel Boștiog, asistent sanitar, care ulterior avea să decedeze.

Ancheta poliției și a parchetului de la acea vreme avea să-l identifice ca unic făptaș pe minorul Mihai Ovidiu Badiu. „L-au omorât pe băiatul ăla Boștiog în bătaie cei doi frați, Nicu și Daniel Moroșanu, după care l-au determinat pe Badiu să ia fapta pe cârca sa deoarece era minor și stătea puțin la închisoare. După care Daniel Moroșanu l-a făcut și fin, l-a cununat după ce a ieșit din pușcărie.  Mie nu mi-e frică de ei, cu toate că au instituit teroarea în -xtoată zona de munte a Vrancei”, ne-a declarat Ionel Anghel din Vidra, martor al evenimentelor de atunci.

În anul 2016, același prim--vice PNL a fost acuzat că a împrumutat de la o tânără, Mihaela Bara, care lucrează în Italia, suma de 16 mii de euro, pe care ar fi „uitat” să o mai restituie, cu toate -că Tribunalul Vrancea a emis o hotărâre definitivă în acest sens.

De altfel, într-o înregistrare audio, Dragoș Moroșanu o amenință cu bătaia pe păgubită dacă mai vorbește public de subiect. În același timp, îi promite tinerei că ”va tăia o pădure din zonă” și după o să-i dea și banii. Mihaela Bara susține că i-a făcut plângere penală lui Moroșanu pentru înșelă-ciune în convenție.

Contactat telefonic, Daniel Moroșanu, actualmente angajat consilier la Cabinetul deputatului PNL de Vrancea, Ion Ștefan, s-a arătat extrem de ofuscat de întrebări. ”Vedeți ce scrieți, cu mine nu e de joacă. Vin cu brigada peste voi! Și nu e problema voastră dacă eu dau țepe sau nu!”, a menționat acesta pentru „România liberă“. Demn de menționat este și faptul că Moroșanu nu mai are trecut pe numele său niciun fel de bun mobil sau imobil, fiind un interlop sărac lipit.

Orban consideră episodul o glumă proastă

În ultimul timp s-au întețit zvonurile conform cărora cei doi, Filimon și Moroșanu, au fost ”detașați” de către Marian Oprișan pe post de cârtițe în PNL Vrancea. Ba mai mult, cei doi ar negocia chiar cu baronul pesedist de Vrancea trecerea lor, dar și a deputatului Ion Ștefan la PSD. Cu toate insistențele noastre, cei doi parlamentari liberali de Vrancea, Cătălin Toma – senator și Ionuț Ștefan – deputat, nu au vrut să comenteze cele două subiecte sensibile. Președintele PNL, Ludovic Orban, însă, s-a arătat oripilat de aceste dezvăluiri și s-a limitat să întrebe: ”Eu cred că este o glumă proastă, nu?! Am să verific și vă voi răspunde!”. Iar de peste două luni de zile răspunsul se lasă așteptat!






Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 VIDEO Soldați ruși spunând adevărul despre ce se întâmplă cu armata lor în Ucraina

3 VIDEO Frate, nu ți-ai dori să trăiești așa ceva... Ce o fi fost în capul piloților?

4 Urmează bomba acestor alegeri? / AUR nu îndeplinește „o condiție de fond, determinantă” și toate candidaturile ar putea fi respinse!

5 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”