Ministrul Finanţelor: România a luat măsuri pentru susţinerea economiei care ajung deja la 3% din PIB

Ministrul Finanţelor: România a luat măsuri pentru susţinerea economiei care ajung deja la 3% din PIB

România a luat măsuri pentru susţinerea economiei care ajung deja la 3% din PIB şi avem unele dintre cele mai relaxate condiţii din Uniunea Europeană pentru a accesa aceste facilităţi, scrie sâmbătă ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, pe pagina sa de Facebook.

"Adevărul este că de săptămâna viitoare românii au acces la aceste instrumente care îi ajută să treacă peste această perioadă dificilă. Am spus că urmează şi alte măsuri. România a luat măsuri care ajung la 3% din PIB deja şi avem unele dintre cele mai relaxate condiţii din UE pentru a accesa aceste facilităţi. Nu ne oprim aici şi nu lăsăm pe nimeni în urmă", arată ministrul Finanţelor.

În acest context, el subliniază că, potrivit OUG nr.29/2020 privind unele măsuri economice şi fiscal-bugetare, firmele care nu depun declaraţiile fiscale pe 25 martie nu păţesc nimic.

"Ţipete, urlete şi văicăreli de la politicienii socialişti şi prietenii lor care nu avut niciodată legătură cu economia reală despre situaţia cumplită în care se vor afla firmele care nu depun declaraţiile fiscale pe 25 martie. Minciună sau prostie? În OUG nr. 29/2020 scrie negru pe alb că firmele care nu depun declaraţiile fiscale pe 25 martie nu păţesc nimic. Simplu şi clar", precizează Florin Cîţu.

El explică, totodată, şi faptul că de finanţări garantate de stat beneficiază toate IMM-urile, fără certificat de urgenţă.

"Mai departe, tot în OUG nr.29/2020 scrie că au acces la fonduri garantate 90% şi cu dobândă subvenţionată 100%, toate IMM-urile şi fără certificat de stare de urgenţă. Simplu, rapid şi fără bătăi de cap. În Germania, că tot văd că ne compară socialiştii cu ei, au acces la facilităţi fiscale doar companiile care demonstrează că au suferit de pe urma crizei economice provocate de coronavirus. Tot în OUG nr.29/2020 scrie, tot negru pe alb, "se suspendă sau nu încep măsurile de executare silită prin poprire a creanţelor bugetare, cu excepţia executărilor silite care se aplică pentru recuperarea creanţelor bugetare stabilite prin hotărâri judecătoreşti pronunţate în materie penală", subliniază şeful de la Finanţe.

Florin Cîţu a avertizat, din nou, politicienii români să nu inducă panică în societate.

"Am avertizat politicenii români să nu mai inducă panică în societate. Le-am spus că romanii înţeleg că îşi fac campanie electorală în timp ce guvernul vine cu soluţii. Văd că nu ascultă şi în continuare vor să profite electoral de situaţia dificilă prin care trecem cu toţii. Astăzi, toată ziua, politicienii socialişti şi noii lor prieteni au atacat primul pachet de măsuri pentru susţinerea economiei aprobat de guvernul PNL. Asta înainte că pachetul să intre în vigoare şi să vedem cum funcţionează. Trei exemple simple de manipulare a socialiştilor şi a noilor lor prieteni care sunt demontate foarte uşor de realitate", a mai scris ministrul Finanţelor.

Sâmbătă au fost publicate în Monitorul Oficial cele două ordonanţe care stabilesc măsuri fiscale şi de protecţie socială în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 „Le-am spus atunci, foarte clar: Într-o lună începe războiul”

4 VIDEO Trebuie să vedeți asta! / Cine o avea interesul ca tot ce poate elimina Rusia din Ucraina să fie dat doar cu pipeta?

5 Nu le zice rău Ciucă...