Ministrul Transporturilor: TAROM-ul trebuie subțiat și trebuie eficientizat în ceea ce privește regimul cheltuielilor

Ministrul Transporturilor: TAROM-ul trebuie subțiat și trebuie eficientizat în ceea ce privește regimul cheltuielilor

Compania TAROM trebuie "subțiată" și eficientizată în privința cheltuielilor, iar pentru anul viitor va fi prevăzută în proiectul de buget ce va fi supus aprobării Parlamentului achiziția în regim de urgență a zece aeronave, a declarat, vineri, ministrul Transporturilor, Felix Stroe.

"TAROM-ul este un brand național și trebuie salvat. Situația economică a TAROM-ului nu s-a produs în ultimul trimestru, vine din timp, din ultimii 10 ani. Două măsuri avem, deja le inițiem. Prima măsură este reorganizarea urgentă a TAROM-ului, inclusiv structura de personal. Ieri (joi — n. r.) am avut o discuție de mai multe ore cu sindicatul tehnic de la TAROM și cu conducerea TAROM-ului, alaltăieri am avut, de asemenea, discuții cu conducerea, de aproximativ 6 ore. Am convenit ca, în paralel cu sprijinul nostru, conducerea TAROM și cu sindicatul să procedeze de urgență și să-mi prezinte un plan de restructurare, inclusiv a structurii de personal. TAROM-ul trebuie subțiat și trebuie eficientizat în ceea ce privește regimul cheltuielilor", a spus Stroe, într-o intervenție telefonică la Realitatea TV.

Acesta a adăugat că "nu putem să stăm la compartimentul financiar cu 200 de salariați, de exemplu, în timp ce o companie care transportă de trei ori mai mulți pasageri într-un an decât TAROM-ul, tot companie românească, are 30 de salariați la compartimentul financiar".

Cu toate acestea, Felix Stroe a respins concluzia că în perioada imediat următoare vor exista concedieri la TAROM.

"Nu urmează ca în perioada imediat următoare să avem concedieri la TAROM. Un plan de restructurare care, repet, va fi făcut împreună cu sindicatul, discutat cu salariații, va fi demarat, dar nu înseamnă perioada imediat următoare", a subliniat el.

Potrivit șefului de la Transporturi, compania trebuie sprijinită, iar în acest sens bugetul pe 2018 va cuprinde sumele necesare achiziției unui număr de 10 aeronave.

"În alt plan, TAROM-ul trebuie sprijinit și în programul de guvernare există sumele prevăzute. Le veți vedea în bugetul care va fi supus aprobării Parlamentului pentru achiziția în regim de urgență a 10 aeronave", a precizat ministrul.

De asemenea, întrebat dacă are planuri și pentru CFR Călători, Stroe a răspuns: "Este nevoie de investiții și la CFR Infrastructură, este nevoie de investiții de urgență în material rulant și la CFR Călători. Spuneam că nu numai la CFR Călători, dar și la Metrou se va achiziționa material rulant. Deci, și la CFR Călători se vor cumpăra vagoane", a dat el asigurări.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Documente / Această turnătoare a fost timp de 10 ani membră CNA...

2 Românul care l-a consiliat pe Trump anunță ce li se pregătește rușilor și coreenilor. „N-are nicio problemă să recurgă la metode foarte dure”

3 VIDEO „Este cea mai amplă operațiune de transport feroviar din Europa din ultimii 30-40 de ani”

4 Are dreptate Mircea Marian / Coaliția de guvernare a mărit taxele și acum nu mai produce nimic

5 VIDEO Priviți, trupele speciale ale Ucrainei au spart frontul rusesc la Zaporojie și au eliberat o localitate strategică