Minoritatea tătară din Crimeea îşi cere dreptul la autonomie prin vot

Minoritatea tătară din Crimeea îşi cere dreptul la autonomie prin vot

Reprezentanţii tătarilor din toată Crimeea s-au reunit sâmbătă în oraşul Bahcisarai pentru a reuni congresul ce ar putea decide soarta acestei minorităţi, în prezent existând aproximativ 300.000 de tătari în regiune.

„Vine un moment în viaţa fiecăruia în care trebuie făcută o alegere, care va determina viitorul”, a declarat Refat Ciubarov, liderul tătarilor, citat de agenţia Reuters.

El a îndemnat membrii congresului să voteze în favoarea unui proiect de rezoluţie care cere „lansarea procedurilor legale şi politice pentru autonomia naţională şi teritorială a poporului tătar din Crimeea pe teritoriul său istoric, Crimeea”.

Hotărârea crimeenilor scoate în evidenţă îngrijorarea care persistă printre tătarii crimeeni după evenimentele recente din peninsulă: miliţiile proruse şi trupele armate ruse au ocupat bazele militare ucrainene şi i-au evacuat pe militari, acaparând sistematic peninsula până când refenredumul populaţiei din Crimeea a decis alipirea la Federaţia Rusă.

Comunitatea tătară, reprezentând aproximativ 12% din populaţia Crimeei, s-a opus ocupaţiei ruse, rezultatul referendumul de pe 16 martie fiind contestat atât de tătari, cât şi de comunitatea internaţională.

„Mă rog la Allah pentru ca voi să luaţi deciziile care vor putea ajuta poporul tătar din Crimeea”, a declarat Ravil Gainutdin, Marele Muftiu al Rusiei (lider al unei comunităţi de musulmani), de origine tătară. El a evidenţiat că numeroase regiuni din Rusia sunt multietnice şi „ştiu cum să construiască pacea într-un cămin comun”.

Potrivit lui Gainutdin, dacă ruşii din Crimeea au avut posibilitatea de a-şi stabili viitorul, aceasta înseamnă că „tătarii din Crimeea au şi ei acest drept”.

Tătarii şi-au pierdut încrederea în Federaţia Rusă de când Joseph Stalin a ordonat deportarea lor în masă din Crimeea către Asia Centrală la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, când jumătate dintre ei au murit pe drum. Lor nu li s-a permis să se întoarcă în Crimea înainte de sfârşitul anilor 1980.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Foarte interesante amănunte...

2 În două sate din România prețurile caselor sunt mai mari decât în București sau Corbeanca

3 Ce știe? / Surprinzătoarea declarație a lui Rareș Bogdan despre Cozmin Gușă și George Simion

4 Scârbit, Andrei Caramitru reacționează la atacurile aberante ale useriștilor după ce a îndrăznit să-l critice pe „Mesia neprihănitul”

5 Milionar în criptomonede răpit în București