În perioada lui Mircea cel Bătrân a avut loc desăvârşirea unităţii teritoriale a Ţării Româneşti, căreia i-au fost integrate stăpâniri mai vechi sau mai noi pierdute de înaintaşii lui.

Conform titlului său domnesc, ținutul dintre Dunăre și Marea Neagră era în granițele Țării Românești: „Io Mircea mare voievod şi domn, din mila lui Dumnezeu şi cu darul lui Dumnezeu, stăpânind şi domnind peste toată ţara Ungrovlahiei şi a părţilor de peste munţi, încă şi către părţile tătăreşti şi Amlaşului şi Făgăraşului herţeg şi domn al Banatului Severinului şi de amândouă părţile pe toată Podunavia, încă şi până la Marea cea Mare şi stăpânitor al cetăţii Dârstorului“.

Este întinderea maximă pe care a cunoscut-o Ţara Românească, în întreaga sa istorie, până în secolul al XIX-lea. După moartea lui Mircea cel Bătrân, Dobrogea a intrat sub stăpânire otomană timp de patru secole.

În faţa atacului turcilor împotriva Dobrogei, 1388-1389, Mircea cel Bătrân intervine, luptele soldându-se cu alungarea turcilor şi alipirea Dobrogei la Ţara Românească (în titlul domnului Ţării Româneşti este menţionat ''despot al pământurilor lui Dobrotici şi domn al Dârstorului''). Consecinţele erau foarte importante pentru Ţara Românească, având în vedere deschiderea la Marea Neagră, stăpânirea litoralului şi a Gurilor Dunării.

„Avansul rapid al statului otoman în Peninsula Balcanică a creat o ameninţare pentru Ţara Românească. Mircea cel Bătrân a reacţionat luând sub autoritatea sa ţara despotului Dobrotici - Dobrogea - şi trimiţând un corp de oaste pentru a-l sprijini pe cneazul Lazăr al Serbiei în bătălia de la Kossovopolje (1389), încheiată cu înfrângerea forţelor creştine“, arată istoricul Florin Constantiniu în lucrarea ''O istorie sinceră a poporului român''.

Luptele cu turcii

Din 1391 începe o lungă serie de lupte între oastea Ţării Româneşti şi forţele otomane. După ce, în 1393, sultanul Baiazid I cucereşte ţaratul de Târnovo şi asediază cetatea Silistra, aflată în stăpânirea lui Mircea cel Bătrăn, acesta din urmă întreprinde, în 1394, o expediţie fulger în sudul Balcanilor pentru lichidarea bazelor de atac ale turcilor. Drept răspuns, în acelaşi an, a urmat campania sultanului Baiazid I în Ţara Românească, iar la 10 octombrie 1394 are loc bătălia din locul numit ''la Rovine'' (locul nu este cunoscut, însă este avansată ipoteza probabilă pe Jii, lângă Craiova, conform volumului ''Istoria României în date''). Aceasta a fost una dintre cele mai mari confruntări româno-otomane şi s-a soldat cu victoria oastei lui Mircea cel Bătrân. O cronică bulgară contemporană descria astfel bătălia de la Rovine: ''lănci nenumărate s-au frânt'' iar ''cerul nu se mai putea vedea de desimea săgeţilor''.

După o nouă bătălie cu turcii, desfăşurată lângă Argeş, în 1395, Mircea cel Bătrân este nevoit să se retragă din faţa invadatorilor, o parte dintre boieri sprijină venirea pe tronul Ţării Româneşti a lui Vlad I. La bătălia de la Nicopole, din 25 septembrie 1396, soldată cu victoria armatei lui Baiazid I asupra armatei de cruciaţi, a participat şi Mircea cel Bătrân cu un corp de oaste. În decembrie 1396- ianuarie 1397, Vlad I a fost alungat, iar Mircea cel Bătrân şi-a restabilit autoritatea asupra Ţări Româneşti.

După bătălia de la Ankara, din 1402, înfrângerea lui Baiazid I de către Timur Lenk, Mircea cel Bătrân a sprijinit, pe rând, diferiţi pretendenţi la tronul sultanului, respectiv pe Musa, apoi pe Mustafa, descendenţi ai lui Baiazid I. Timp de un deceniu, domnul Ţării Româneşti s-a distins ca un abil diplomat. Venirea pe tron a lui Mehmed I, în 1413, a însemnat însă o lovitură grea pentru Mircea cel Bătrân.

„Faptul dominant pentru existenţa şi relaţiile externe ale Ţării Româneşti în anii lui Mircea îl constituie ameninţarea otomană (...) Turcii reprezentau spre finele secolului al XIV-lea, cea mai puternică şi ofensivă forţă militară a sud-estului european; ca atare, după aproape trei decenii de lupte, Mircea a fost obligat - dată fiind disproporţia covârşitoare de forţe - să stabilească un modus vivendi, o reglementare politică a raporturilor cu noii stăpâni ai Peninsulei Balcanice“, se arată în volumul ''Istoria românilor'' (Constantin C. Giurescu şi Dinu C. Giurescu). Istoricul Florin Constantiniu remarca: ''Domnia lui Mircea cel Bătrân rămâne importantă prin oprirea temporară la Dunăre a expansiunii otomane, ceea ce a salvat Ţara Românească, în faza de consolidare statală, de anihilarea politică''.

Cum a ajuns Mircea cel Bătrân la putere

Fiu al lui Radu I, domn al Ţării Româneşti (1377-1385), Mircea cel Bătrân şi-a început domnia (1386-1418) la 23 septembrie 1386, când, potrivit unei cronici bulgare, predecesorul şi fratele său Dan I a fost ucis într-o luptă, la sud de Dunăre, cu ţarul bulgar de la Târnovo, Şişman.

Mircea cel Bătrân a venit pe tronul Ţării Româneşti într-un moment în care ameninţarea otomană în sud-estul Europei era în ascensiune. Lunga sa domnie a marcat un moment hotărâtor în istoria relaţiilor româno-otomane, determinând un echilibru politic, care, în ciuda frecventelor frământări, va dăinui câteva secole, scrie istoricul Vlad Georgescu (1937-1988) în lucrarea "Istoria românilor de la origini până în zilele noastre". Rezistenţa militară a lui Mircea cel Bătrân este sinonimă cu supravieţuirea politică a Ţării Romaneşti în epoca în care turcii reuşeau să lichideze ţaratele bulgare şi sârbe, subliniază istoricul Vlad Georgescu.

''O nouă perioadă începe pentru Ţara Românească cu acest viteaz şi iscusit organizator care e Mircea'', remarca marele istoric Nicolae Iorga. Ingenios comandant de oşti, abil diplomat, bun organizator al ţării şi sprijinitor al culturii, Mircea cel Bătrân a urmărit consolidarea internă a ţării, domnia sa reprezentând şi o perioadă de progres economic.

În Ţara Românească se aduceau mărfuri numeroase şi variate, atât din apus cât şi din răsărit, iar circulaţia monetară era intensă. A organizat şi a înzestrat „oastea cea mare“, a construit un adevărat sistem de fortificaţii la Dunăre şi la Marea Neagră, construind cetăţi.

În acelaşi timp, a organizat şi a îmbunătăţit administraţia ţării, marii dregători având de acum un rol însemnat în Sfatul ţării. Dintre ctitoriile lui Mircea cel Bătrân cea mai renumită este Mânăstirea Cozia, ridicată în 1387-1388. De altfel, aici a fost și îngropat. Mircea cel Bătrân a murit la 31 ianuarie 1418 şi a fost înmormântat, la 4 februarie 1418.