Mirel Rădoi: După moartea lui Ekeng, fiul meu mi-a spus că îi este frică să mai joace fotbal

Mirel Rădoi: După moartea lui Ekeng, fiul meu mi-a spus că îi este frică să mai joace fotbal

  • Home
  • Sport BUCUREŞTI, (astăzi, 18:32) de Andrei Pal 549 afişări

    Prezent la conferinţa de presă de dinaintea evenimentului organizat pentru Mihai Neşu (luni, 9 mai), Mirel Rădoi a vorbit despre moartea lui Patrick Ekeng, fotbalistul lui Dinamo care s-a prăbuşit pe teren în minutul 70 al meciului cu Viitorul, din Ştefan cel Mare, şi nu a putut fi salvat.

    Mirel Rădoi: După moartea lui Ekeng, fiul meu mi-a spus că îi este frică să mai joace fotbal

    Fostul antrenor al Stelei în condamnă la rândul său pe vinovaţi şi spune că nu ar trebui să existe toleranţă faţă de greşelile acestora. Tehnicianul a povestit cum a trăit tragedia lui Ekeng, dar şi un moment emoţionant care l-a avut în prim-plan pe fiul său, de doar 10 ani.

    "Eu cred că cei care trebuiau să aibă grijă nu ar trebui absolut deloc menajaţi. Cred că în astfel de cazuri ar trebui să fie toleranţă sub zero dacă s-ar putea. Cred că locul celor care au făcut altceva decât trebuia făcut nu este printre noi! Altfel, nici nu se poate gândi cineva că în 2016 un jucător care face un stop cardiac pe teren să fie dus la spital după patru minute, când eşti la nici un minut pe jos de acel spital. Prima oară am vazut asta la televizor şi am rămas şocat. Am stins televizorul pentru două minute, pentru că nu ştiam, eram şocati. Nu ştiam cum să reacţionăm.

    Am incercat să îi explic fiului meu că nu e ceva foarte grav, dar ştiţi cum e, în mediul online....Imediat a apărut şi chiar mi-a spus că îi este frică să mai joace fotbal", a spus Rădoi.

    Sursa: mediafax.ro


    populare
    astăzi

    1 BREAKING Bolojan, prima mare mutare pentru combaterea marii evaziuni fiscale!

    2 Dorinel Umbrărescu anunță public câți kilometri din Autostrada Moldovei vor fi gata în 2026

    3 VIDEO Cine controlează lumea / Pentru cei care nu înțeleg ce se întâmplă: 10 întrebări / Pentru cei care cred că înțeleg: știți ce urmează?

    4 BREAKING Dispare rețeta de la medicul de familie / „Vă duceți la o farmacie, pe baza CNP-ului sau a cardului de sănătate sau a noii cărți de identitate”

    5 Fotografii de la SRI antitero ilustrează „trupele rusești, bine echipate”