Miza de 770 milioane euro: Reforma ANI, blocată în Senat de amendamentele PSD
Una dintre modificările propuse de Partidul Social Democrat viza aplicarea retroactivă a sancțiunilor pentru persoanele declarate incompatibile sau aflate în conflict de interese printr-o decizie definitivă a ANI, chiar și înainte de intrarea în vigoare a noii legi. Această prevedere ar fi dus la pierderea mandatului pentru Dominic Fritz, actualul primar al Timișoarei și lider USR, care a fost declarat definitiv în conflict de interese administrativ în luna iunie 2026, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție i-a respins recursul în procesul împotriva ANI. Referitor la inițiativa PSD, Dominic Fritz a declarat pentru Digi 24:
Știți ce este culmea absurdului? Dacă ne-am lua după această lege nouă și, să zicem, s-ar rejudeca cazul meu, nici n-aș mai fi în conflict de interese. PSD vrea ca constatarea conflictului de interese să se facă pe legea veche, constatarea sancțiunii să se facă pe legea nouă, adică să aleagă fix ce doresc ei. Dominic FritzCa reacție la blocajul din Senat, PNL și USR au anunțat intenția de a depune vineri un nou proiect de lege, care ar urma să fie identic cu cel respins joi, dar fără amendamentele controversate introduse de PSD. Între timp, discuția ridică două întrebări esențiale: ar fi putut un astfel de amendament să reziste controlului de constituționalitate și, dacă nu, care a fost motivul real al promovării sale? **Amendamentul retroactiv, "neconstituțional"** Fostul președinte al Curții Constituționale, Augustin Zegrean, a subliniat că amendamentul PSD este "neconstituțional". Acesta intră în contradicție cu principiul fundamental stipulat la articolul 15 alineatul (2) din Constituția României, care prevede că legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.
Constituția României spune foarte clar, la articolul 15 alineatul (2), că legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile. Nu poți veni astăzi să spui că cineva declarat incompatibil acum cinci ani va fi sancționat în baza unei legi adoptate acum. Nu se poate, pentru că legea nu poate produce efecte retroactive. Augustin ZegreanZegrean a explicat că o astfel de modificare nu ar viza doar cazul lui Dominic Fritz, ci sute de aleși, inclusiv din PSD, care s-ar putea afla în situații similare și și-ar pierde mandatele.
Cred că inițiatorii s-au gândit doar la anumite cazuri punctuale. Dar există poate sute de persoane care au fost declarate incompatibile de la înființarea ANI și până astăzi. Ce faci cu toți aceștia? Îi verifici pe toți, indiferent dacă sunt primari, deputați sau ocupă alte funcții publice? Dacă legea va fi adoptată în această formă, va avea probleme serioase de constituționalitate. Va fi atacată la Curtea Constituțională, iar Curtea va elimina această prevedere sau va trimite legea înapoi Parlamentului pentru reexaminare. Augustin ZegreanAvând în vedere că șansele unui asemenea amendament de a trece de Curtea Constituțională erau minime, experții consideră că obiectivul real al introducerii sale a fost, de fapt, de natură politică. **Joc politic în detrimentul reformei și fondurilor PNRR** Cristian Hrițuc, fost consilier prezidențial și analist politic, interpretează amendamentul PSD drept o mișcare strategică, nu o tentativă de reformă legislativă. În opinia sa, PSD a urmărit efectul public și presiunea asupra USR.
Poate părea un joc elaborat, dar este unul străveziu. Au introdus amendamentul anticipând reacțiile, însă intenția este evidentă și publicul o vede. Din punctul meu de vedere, PSD a pus războiul politic cu USR mai presus de jalonul din PNRR și de reforma ANI. Nu s-a transformat peste noapte într-un partid al integrității. Este același partid care a avut cele mai multe probleme în această zonă. Cristian HrițucHrițuc susține că scopul nu a fost adoptarea amendamentului, ci deturnarea dezbaterii, creând impresia că "toți sunt la fel" în privința problemelor de integritate, chiar și cu riscul de a propune un text vădit neconstituțional. "A fost un joc politic prin care au încercat să împingă USR și PNL în defensivă și să transmită ideea că «toți sunt la fel». În același timp, știau foarte bine că amendamentul are probleme grave de constituționalitate. Nu i-a interesat nici reforma, nici banii din PNRR, ci strict atacul politic", a adăugat fostul consilier prezidențial. Analistul politic a comentat și votul AUR, văzând în abținerea la votul final asupra proiectului o tactică prin care partidul lui George Simion capitalizează pe conflictele dintre partidele aflate la guvernare. "AUR a jucat și de această dată rolul pe care îl joacă frecvent în Parlament. A susținut amendamentul, dar la votul final asupra legii s-a abținut. Este modul în care speculează orice situație: când sprijină PSD, când se delimitează, în funcție de propriul interes politic. Același tip de comportament l-am văzut și la buget, și la moțiune. AUR încearcă să capitalizeze orice conflict", a explicat Hrițuc. În privința viitorului legii, Cristian Hrițuc este sceptic că aceasta va fi adoptată în forma agreată cu Comisia Europeană, având în vedere miza politică ridicată. O eventuală aplicare retroactivă ar putea afecta numeroși aleși locali și parlamentari, inclusiv din rândul PSD.
În momentul de față nu mă aștept ca legea să treacă în această formă. Miza a fost ridicată foarte sus și există și alte prevederi controversate. În plus, există suficient de multe persoane, inclusiv primari PSD, care ar putea fi afectate de o aplicare retroactivă și care ar avea tot interesul să atace legea la Curtea Constituțională. Cristian HrițucAcest detaliu, subliniază Hrițuc, confirmă că obiectivul real al amendamentului nu a fost adoptarea lui, ci exploatarea politică a subiectului.
Nu trebuie să fii fost președinte al Curții Constituționale ca să știi că legea nu poate retroactiva. Este unul dintre primele principii de drept pe care le învață orice student. Cu toate acestea, au introdus deliberat un amendament care încalcă acest principiu. Tocmai de aceea spun că, deși jocul parlamentar a fost construit cu grijă, în esență este unul extrem de cinic și atât de evident încât lasă impresia că PSD îi tratează pe toți ca pe niște naivi. Cristian Hrițuc
Explorează subiectele:

