Momentul în care un bărbat care intră într-o benzinărie din Târgu Jiu e atacat cu o macetă
Conflictul violent a avut loc miercuri dimineață, într-o stație de carburanți din municipiul Târgu Jiu.
Trei persoane au fost implicate miercuri într-o altercație într-o stație de carburant din Târgu Jiu. Geamul ușii de acces a fost spart după ce un obiect a fost aruncat în direcția unuia dintre bărbați. Din imaginile surprinse pe camerele de supraveghere, un tânăr care intra în incinta benzinăriei a fost atacat de alți doi bărbați înarmați cu o macetă.
Polițiștii au intervenit și i-au dus pe cei implicați la sediul Poliției Municipiului Târgu Jiu pentru verificări.
„Din primele verificări efectuate, a reieșit faptul că, în timp ce doi bărbați se aflau la o masa din incinta stației de carburant, un alt bărbat ar fi încercat să pătrundă în interior, moment în care unul dintre cei doi aflați la masă s-ar fi ridicat și ar fi aruncat un obiect în direcția acestuia, spărgând geamul ușii de acces. În cauză, polițiștii efectuează cercetări într-un dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice, distrugere și portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase”, potrivit IPJ Gorj.
Momentul în care un bărbat intră în benzinărie, iar alți doi indivizi, aflați la o masă din interior, se ridică și îl atacă, a fost surprins de camerele de supraveghere.
Sursa video: Gorj Online
În cele din urmă, oamenii legii i-au identificat pe cei trei și i-au condus la secție. Cercetările continuă și pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs incidentul.
Sursa: adevarul.ro

