Mureş: APM a cerut împuşcarea unui urs care a atacat stupii dintr-o gospodărie din Târgu Mureş

Mureş: APM a cerut împuşcarea unui urs care a atacat stupii dintr-o gospodărie din Târgu Mureş

Agenţia de Protecţia Mediului (APM) Mureş a solicitat, luni, aprobarea împuşcării unui urs care a creat panică în ultimele nopţi, la Târgu Mureş, după ce a pătruns în repetate rânduri într-o gospodărie şi a distrus mai mulţi stupi de albine.

"Săptămâna trecută şi la sfârşitul săptămânii trecute am avut un urs care a sărit gardul la o gospodărie de pe strada Negoiului, nr. 49, a distrus stupii şi a mâncat mierea. Acest urs a fost depistat vineri spre sâmbătă noaptea, am fost sesizaţi de către IPJ Mureş şi de către domnul prefect pentru acesta. Am luat legătura cu fondul de vânătoare Ernei, care răspunde de pădurea vecină, sâmbătă s-a făcut o cerere către noi, care este necesară la Bucureşti pentru obţinerea derogării de a fi extras acest urs, adică a fi împuşcat, pentru a nu mai crea pagube şi a nu mai intra în oraş, creând un pericol iminent pentru cetăţenii din zona respectivă", a declarat luni, şeful APM Mureş, Dănuţ Ştefănescu.

Potrivit acestuia, proprietarul stupilor a calculat că ursul i-a produs o pagubă de circa 10.000 de lei.

Dănuţ Ştefănescu a precizat că se bănuieşte că este vorba despre o femelă, care vine dinspre pădurea Platoul Corneşti, sare gardul, distruge stupi şi fuge înapoi în pădure.

"Acest urs s-a obişnuit cu oraşul, strada Negoiului este în oraş şi poate crea probleme. Este prima cerere de extragere a unui urs din Târgu Mureş, în judeţ avem 17 derogări până acum, iar majoritatea au fost împuşcaţi. (...) Noi spunem că în judeţ avem cam 1.000 de urşi, ONG-urile spun în minus, fondurile de vânătoare în plus. Dar în orice caz, sunt mult mai mulţi urşi decât capacitatea habitatelor din zonă", a mai spus Dănuţ Ştefănescu.

Locuitorii de pe strada Negoiului au afirmat că sunt îngroziţi de faptul că ursul le intră în curţi, unii dintre aceştia trimiţându-şi copiii mici în alte părţi, de teama animalului. AGERPRES / (A - autor: Dorina Matiş, editor: Irina Poenaru, editor online: Gabriela Badea)


Citește și:

populare
astăzi

1 PSD și PNL vor avea candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja

2 Citiți și voi cine s-a prezentat la prima recrutare de soldați organizată de MAPN în 2024

3 O informație care dă fiori / Ce știe CIA despre intențiile Rusiei în Europa?

4 AUDIO Numele lui Coldea, într-un nou scandal. Anca Alexandrescu a difuzat înregistrări depuse la DNA

5 Piedone este pe punctul de a pierde inclusiv Sectorul 5... E disperare mare printre acoliții lui... Deh, s-a schimbat joaca...