NATO elaborează o definiţie a stării de război cibernetic care ar putea duce la activarea Articolului 5 (Scaparotti)

Statele membre ale Alianţei Nord-Atlantice sunt în curs de elaborare a unei definiţii a stării de război cibernetic pentru a avea la dispoziţie mijloacele de răspuns militar la un eventual atac informatic al Rusiei împotriva infrastructurilor lor, a declarat generalul Curtis Scaparrotti, comandantul forţelor aliate în Europa, în cursul unei audieri în Congresul de la Washington, transmite AFP.

Statele 'lucrează în prezent la o definiţie a ceea ce ar putea declanşa Articolul 5' al Tratatului fondator al Alianţei, care garantează răspunsul comun al tuturor membrilor organizaţiei la un atac asupra oricăruia dintre ei, a declarat joi generalul Curtis Scaparrotti, în cadrul unei comisii a Senatului american.

Potrivit lui Scaparotti, activităţile destabilizatoare ale Rusiei în Europa rămân 'sub nivelul de conflict', iar Moscova operează în general în mod 'ambiguu, ceea ce riscă să facă dificilă luarea unei decizii'. 'Aş afirma însă că ţările NATO sunt conştiente de acest lucru şi lucrează în consecinţă', a adăugat responsabilul.

'Am văzut discuţiile şi cred că (statele) se pot pune de acord asupra a ceea ce ar fi un atac încadrabil în articolul 5', a indicat Scaparotti, întrebat de un senator dacă ţările europene nu riscă să fie divizate pe acest subiect.

Dacă statele NATO vor reuşi să se pună de acord asupra unei definiţii, 'vom putea avea o mare agilitate, o mai mare flexibilitate în ce priveşte răspunsul de adus', a subliniat generalul Scaparrotti.

NATO consideră din 2016 spaţiul cibernetic drept 'domeniu operaţional'. În consecinţă, 'un atac cibernetic poate declanşa Articolul 5' al Tratatului fondator al Alianţei, a indicat în luna noiembrie secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg. AGERPRES


populare
astăzi

1 VIDEO Răsturnare de situație? / „Mai trebuie votată moțiunea de cenzură de marți?" / S-a răzgândit Simion? O nouă țeapă pentru PSD?

2 VIDEO Umbrărescu a adus 5.000 de oameni pe A7, lucrează non-stop și s-a angajat să livreze ceea ce experții consideră imposibil

3 Culisele unui schimb de prizonieri ca în filme. Cine este femeia predată Rusiei la pachet cu trădătorul Bălan

4 Motivul crimei care a îngrozit Elveția: de la viața „perfectă” la buncărul în care o fostă Miss a fost dezmembrată de „soțul perfect”

5 Cea mai seducătoare antrenoare, criticată după ce a leșinat în timpul meciului. Acuzată de prefăcătorie: „De la atâta gesticulat!”