Neamţ: Sicriul cu trupul neînsufleţit al actriţei Draga Olteanu Matei, depus la cinematograful 'Dacia Mon Amour'

Sicriul cu trupul neînsufleţit al actriţei Draga Olteanu Matei a fost depus, joi seara, pe scena cinematografului "Dacia Mon Amour", fiind purtat pe braţe de militarii Garnizoanei Piatra-Neamţ.

Toţi cei care vor dori să îi aducă un ultim omagiu îndrăgitei actriţe o vor putea face până duminică dimineaţa, atunci când cortegiul funerar va pleca spre Biserica "Sf. Ioan Domnesc".

Între orele 10,00 şi 12,00 vor avea loc, la biserică, depuneri de coroane şi flori, iar de la ora 12,00 este programată slujba religioasă urmată de acordarea onorurilor militare.

De la Biserica "Sf. Ioan Domnesc", cortegiul funerar va pleca spre Cimitirul "Eternitatea" din Piatra-Neamţ, cu o oprire de aproximativ 10 minute în faţa Teatrului Tineretului.

Înhumarea este programată în jurul orei 15,30.

În vârstă de 87 ani, Draga Olteanu Matei a decedat în cursul nopţii de marţi spre miercuri la Secţia de Terapie Intensivă din cadrul Clinicii de Gastroenterologie şi Hematologie a Spitalului "Sf. Spiridon" din Iaşi, unde fusese internată cu hemoragie digestivă superioară. AGERPRES


populare
astăzi

1 Pe câți a sunat, toți l-au refuzat. Mircea Lucescu, dezvăluiri incredibile, cu câteva zile înainte să moară

2 Alegeri Ungaria 2026 / Partidul de opoziție TISZA a înregistrat 55% iar FIDESZ, partidul lui Viktor Orban, 38%

3 De citit...Cam asta încearcă să facă acum PSD-ul cu Bolojan și a ieșit festivalul prostiei...

4 „Aveam nevoie de banii din Fondul de rezervă ca să atenuăm criza din Golf, dar au fost tocați pe nimic”

5 Un lider african cere Turciei un miliard de dolari și „cea mai frumoasă femeie”. Ce se întâmplă dacă nu i se îndeplinește solicitarea