Nicolicea: Niciun membru al Comisiei de anchetă nu a solicitat invitarea lui Traian Băsescu la audieri

Nicolicea: Niciun membru al Comisiei de anchetă nu a solicitat invitarea lui Traian Băsescu la audieri

Deputatul PSD Eugen Nicolicea a declarat miercuri că nu a fost nevoie de audierea lui Traian Băsescu atâta vreme cât Comisia parlamentară de anchetă privind alegerile prezidențiale din 2009 a avut documentele necesare cu privire la el.

"Nu ai nevoie de o audiere atâta vreme cât ai documentele și documentele sunt constituite din Monitoare Oficiale. Acolo aveam primul decret de încetare a mandatului domnului Nica și pe aceeași pagină publicat practic în același timp, deci nu unul după altul, ca să intre în vigoare, decretul de numire a domnului Blaga. Cu privire la solicitarea ca domnul Băsescu să fie invitat, niciun membru al comisiei nu a solicitat acest lucru, probabil că Monitoarele Oficiale nu puteau să fie infirmate printr-o declarație și cred că nimeni nu poate să le infirme. De asemenea, domnul Traian Băsescu a pus și o condiție, dacă țineți minte, în spațiul public, că va veni numai dacă nu știu ce se va întâmpla, condiție care nu era îndeplinită și bănuiesc că nu au vrut colegii noștri să-i solicite prezența ca să nu fie refuzați în maniera lui Traian Băsescu. Dacă și-ar fi manifestat disponibilitatea să vină, așa cum au făcut alții invitați, evident că l-am fi invitat, deci nu am refuzat pe absolut nimeni. Probleme am avut cu cei care și-au manifestat dorința să nu vină, cum este și cazul lui Traian Băsescu", a spus Nicolicea, membru al Comisiei de anchetă.

Întrebat la Palatul Parlamentului dacă există suspiciuni în raportul comisiei că Traian Băsescu ar fi încălcat legea, Nicolicea a precizat: "Cu privire la vinovăție nu ne pronunțăm, cu privire la ce a scris e evident. Decretul 1.357 publicat în partea de sus a Monitorului Oficial și 1.358 în partea de jos — câtă vreme ăla de sus nu era publicat nu era în vigoare, câtă vreme nu era în vigoare nu aveai voie să îl emiți pe al doilea. Constituția spune că un decret nu există până nu e publicat. Sus se scrie revocare din funcție și jos zice ca urmare a demiterii din funcție, scrie negru pe alb. Rămâne la latitudinea organelor să constate dacă acesta se numește abuz în serviciu, se numește fals, uz de fals și ce o mai fi. Noi nu putem să facem aceste încadrări''.

Fostul șef de stat Traian Băsescu spunea în luna iunie că, în cazul în care va fi chemat la Comisia de anchetă, va merge la audieri, cu două condiții: audierea sa să fie publică și, totodată, să-i fie prezentată "adunarea proceselor-verbale" din toate secțiile de votare.

AGERPRES

 

Trimite pe WhatsApp


Citește și:

populare
astăzi

1 Document / Fugarul Rizea a dezvăluit personajul care l-a „pensionat” pe Crin Antonescu!

2 FOTO Acesta este Hunter Biden... Băiatul are probleme...

3 Vai, a luat pisi COVID și-i pute la minister! „Avem un pişat de spirt pe etaj“

4 Ilie Bolojan dă afară jumătate din angajaţii Consiliului Judeţean Bihor. Unii nici nu aveau loc prin birouri

5 Proștii votează, cefele groase din Servicii încasează / Fiul unui general STS ajuns liberal, contracte grase cu…