Nicușor Dan spune că nu vor fi "oameni compromiși" într-un Guvern susținut de USR

Președintele Uniunii Salvați România, Nicușor Dan, a declarat că, în cazul în care învestirea Guvernului, după alegerile din decembrie, va depinde de USR, această formațiune nu va accepta prezența unor persoane compromise în Executiv.

"Asta este parte din negociere, de a avea un cuvânt de spus pe miniștrii pe care celelalte partide, care susțin același guvern, îi propun. Nu veți vedea oameni compromiși care să facă parte din Guvern dacă noi îl vom susține", a precizat Nicușor Dan, la B1Tv.

Întrebat dacă USR ar putea cenzura nominalizarea unui ministru din partea PNL, Nicușor Dan a replicat: "Ba da, putem, în condițiile în care investirea Guvernului depinde de mandatele noastre din Parlament".

Liderul USR a adăugat că partidul pe care îl conduce dorește desființarea "acelor alocări pe care ministrul Dezvoltării, din pix, le dă unui președinte de consiliu județean sau unui primar, după cum are simpatii".

"Vrem să ducem asta într-o formă de concurs de proiecte, așa cum se fac pe fonduri europene, cu criterii clare, ca să nu mai vedem parcuri în sate, acolo unde ar trebui să punem școala. (...) Dacă noi vom susține un guvern, un tip de alocare ca ăsta nu va exista. Asta e o promisiune", a declarat el.

AGERPRES


populare
astăzi

1 BREAKING Lucian Pahonțu, șeful SPP, a dat în judecată Ministerul Educației în mijlocul controverselor legate de teza sa de doctorat

2 Român stabilit în Anglia, dispărut fără urmă înainte de zborul de întoarcere

3 România ratează 100 de kilometri de autostradă în 2026: de ce s-a blocat A7

4 Dinamo revine spectaculos la Miercurea Ciuc, dar îl pierde pe Musi

5 Răcire bruscă și furtuni violente în weekend: unde cad cele mai multe ploi