Numărul consumatorilor vulnerabili din România a crescut; este în pericol dreptul la sănătate

Numărul consumatorilor vulnerabili din România a crescut, fiind în pericol respectarea dreptului la sănătate, a declarat, miercuri, președintele Comisiei pentru industrii și servicii din Camera Deputaților, Iulian Iancu, într-o conferință pe tema politicilor de eficiență energetică. "A crescut numărul consumatorilor vulnerabili din această țară. Sunt într-un pericol de nerespectare a unui drept fundamental, respectiv dreptul la sănătate. Le este afectată sănătatea în mod direct, din cauza faptului că sunt abandonați cel puțin în timpul iernii în ceea ce privește alimentarea cu apă caldă și căldură. Nu este doar cazul României", a spus Iancu.

Potrivit acestuia, 11% din populația Europei nu are soluții iarna.

"Acest lucru este cauzat de faptul că nu există un program foarte clar de susținere pe categorii de consumatori în mod eficient a aprovizionării cu apă caldă și căldură", a mai afirmat președintele Comisiei pentru industrii și servicii din Camera Deputaților.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Concediat la 50 de ani / mărturia care expune blocajul de pe piața muncii

2 Lotul Tigveni-Curtea de Argeș al autostrăzii Sibiu-Pitești, gata cu peste doi ani înainte de termen

3 „Șah la Bolojan” / ce mize ascunde desemnarea lui Siegfried Mureșan ca premier

4 Ce ascunde plecarea grăbită a lui Xi Jinping de la reuniunea BRICS din India

5 Nou record în infrastructură / Tunelul Holdea depășește Transfăgărășanul