O învăţătoare din Franţa a fost înjunghiată mortal de către mama unui elev în faţa copiilor

O învăţătoare din Franţa a fost înjunghiată mortal de către mama unui elev în faţa copiilor

O învăţătoare a fost înjunghiată mortal vineri dimineaţa, la Albi, în sud-vestul Franţei, în faţa copiilor, de către mama unui elev care a fost arestată imediat, a anunţat procurorul din localitate.

Vineri "dimineaţa, o mamă a venit cu un cuţit (asupra ei) şi a înjunghiat, în faţa copiilor, o învăţătoare în vârstă de 34 de ani, dintr-un motiv care nu a fost stabilit" încă, a declarat Claude Derens pentru o corespondentă AFP.

"Când am venit la faţa locului, se efectuau manevre de resuscitare. Se afla în stop cardiac, în clasă", a precizat procurorul.

Crima a fost comisă la începutul orelor în şcoala primară publică "Edouard Herriot", în care învaţă, potrivit site-ului oraşului Albi, 284 de copii la grădiniţă şi în ciclul primar, cu vârste cuprinse între trei şi 11 ani.

Ministrul Educaţiei Naţionale Benoît Hamon "şi-a întrerupt imediat activitatea pentru a merge la faţa locului, a prezenta condoleanţe rudelor învăţătoarei şi a le oferi sprijinul", a anunţat un purtător de cuvânt al ministerului pentru AFP.

"El este profund şocat de această crima care îndoliază sfârşitul anului şcolar. Această dramă confirmă necesitatea luptei împotriva violenţei în interiorul şi în jurul şcolii, protejării şcolii, a cadrelor didactice şi elevilor", a continuat purtătorul de cuvânt.

Procurorul Republicii urmează să organizeze o conferinţă de presă vineri după-amiaza.

 


populare
astăzi

1 VIDEO Bradford, Europa...

2 „Ăștia își bat joc de 20 milioane români. Busuioc este omul cheie al PSD la CCR, a dat semnul tuturor să iasă din sală”

3 BREAKING Judecătorii CCR propuși de PSD au ieșit din sală și au anunțat că nu se mai întorc! / Ședința nu se mai reia azi din lipsă de cvorum. A fost am…

4 Amănunte care dau fiori despre ce se întâmplă în cercul intim al președintelui SUA

5 Pesediștii nu se vor prezenta nici la ședința de luni a CCR! Culisele ședinței cu scandal de duminică