O jurnalistă de la New York Times a ignorat mitul lui Dracula: ce a fascinat-o în România
Căutând să treacă dincolo de clișeele cinematografice cu vampiri și castele gotice, o jurnalistă a prestigioasei publicații americane The New York Times a străbătut la pas o parte din România. Călătoria i-a scos la iveală o țară cu un patrimoniu arhitectural spectaculos și o istorie complexă, modelată la intersecția mai multor imperii și civilizații.
Pentru mulți străini, Transilvania pare mai degrabă un decor fictiv decât o regiune geografică reală. Această percepție globală își are rădăcinile în celebrul roman „Dracula”, publicat de autorul irlandez Bram Stoker în anul 1897, care a transformat zona în spațiul suprem al literaturii de groază gotice. Recent, apetitul publicului internațional pentru această estetică întunecată a fost revigorat de producții de succes, precum serialul „Wednesday” difuzat de Netflix sau filmul „Nosferatu”, lansat în 2024 sub regia lui Robert Eggers.
Cu toate acestea, jurnalista americană Erin Vivid Riley și-a propus să lase în urmă aceste clișee din cultura pop și să caute esența autentică a locului. Într-un amplu reportaj publicat în The New York York Times , autoarea explică faptul că a ales să exploreze zona la pas, considerând că drumețiile pe distanțe lungi reprezintă cea mai bună metodă de a înțelege spiritul unui teritoriu. „Eram curioasă să descopăr adevăratul caracter al Transilvaniei”, notează ea în textul său.
O întâlnire neașteptată pe Via Transilvanica
Itinerariul jurnalistei a inclus parcurgerea unui segment din Via Transilvanica, spectaculosul traseu de circa 1.600 de kilometri care străbate România pe diagonală, pornind de la Putna, în Bucovina, și ajungând până la Dunăre, la frontiera cu Serbia. Cea mai mare parte a acestei rute trece chiar prin inima Transilvaniei, oferind peisaje în care terenurile agricole și pădurile se îmbină cu crestele Munților Carpați.
Chiar în prima zi a drumeției sale, autoarea a avut parte de o experiență memorabilă, pe care a ales să o plaseze în deschiderea articolului său: „Am ajuns într-un sat micuț din Transilvania, după o dimineață petrecută la drumeție prin păduri de stejari și fagi”. Aflată pe unica uliță a așezării, a întâlnit un localnic care tocmai ieșea dintr-o casă tradițională săsească. Bărbatul a început să îi vorbească în limba română despre trecutul comunității. Deși bariera lingvistică o împiedica să înțeleagă tot discursul, jurnalista a reușit să identifice câțiva termeni cheie — „maghiară”, „otoman” și „sovietic” — realizând imediat că asista la o veritabilă lecție de istorie vie.
Moștenirea multiculturală și „închisoarea matrimonială”
Pe lângă zilele dedicate mersului pe jos, Erin Vivid Riley a vizitat și două dintre principalele porți urbane de intrare în regiune, Cluj-Napoca și Brașov, dar și localitățile Sighișoara, Criț și Biertan. Dincolo de tabloul pitoresc format din cetăți medievale cocoțate pe coline și sate cu locuințe vopsite în nuanțe pastelate, ea a descoperit o identitate culturală fascinantă.
În documentarea sa, jurnalista subliniază modul în care Transilvania a fost modelată de-a lungul veacurilor de interacțiunea dintre huni, sași, otomani, habsburgi și maghiari, menționând totodată și evoluția României de după prăbușirea regimului comunist. Această bogăție istorică și arhitecturală este cea care definește cu adevărat regiunea, eclipsând miturile cu vampiri.
Un detaliu inedit care i-a atras atenția în satul săsesc Biertan a fost așa-numita „închisoare matrimonială”. Conform tradiției locale, această cameră servea drept spațiu de detenție temporară pentru soții care intenționau să divorțeze, aceștia fiind încuiați împreună pentru a fi determinați să își rezolve neînțelegerile.
Rafinamentul Castelului Peleș, marea revelație a călătoriei
Dacă legendele gotice au fost lăsate în plan secund, adevărata surpriză a vizitei în România s-a dovedit a fi Castelul Peleș din Sinaia. Ridicat la inițiativa regelui Carol I, edificiul a depășit cu mult așteptările jurnalistei americane, oferindu-i o perspectivă complet nouă asupra patrimoniului arhitectural autohton, datorită eleganței și opulenței sale.
Autoarea s-a declarat profund impresionată de detaliile interioare ale reședinței regale, remarcând în mod special candelabrele realizate din sticlă de Murano, finisajele din marmură italiană, piesele de mobilier sculptate din circa 40 de esențe diferite de lemn, precum și vasta colecție de arme și armuri, care însumează aproximativ 1.600 de exponate.
Explorează subiectele:



